definiția pamant definiție dex

ACUL-PĂMÂNTULUI

s. v. strașnic.

ácul-pământului

s. n.

ácul-pămấntului

(plantă) s. m. art.

a da cu gazometrul de pământ

expr. (iron. – d. femei) a avea picioare scurte.

a face umbră pământului degeaba

expr. a nu fi în stare să realizeze nimic; a nu fi bun de nimic.

a fi

(toți) o apă și un pământ expr. (peior. – d. oameni) a fi (toți) la fel de răi / de meschini etc.

a se crede buricu’ pământului

expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.

a se da cu curul de pământ

expr. (adol., vulg.) a se supăra; a se enerva, a se înfuria.

a se face broască la pământ

expr. 1. a minți (pe cineva), a înșela (pe cineva). 2. a trăda (pe cineva), a da de gol (pe cineva). 3. a face un rău (cuiva).

BURICUL-PĂMÂNTULUI

s. v. mama-pădurii.

buricul pământului

expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată.

CĂȚELUL-PĂMÂNTULUI

s. v. orbete.

cățélul-pământului

s. m., pl. cățéii-pământului

CEARĂ-DE-PĂMÂNT

s. v. moldavit, ozocherită.

CRUCEA-PĂMÂNTULUI

s. v. fierea-pământului, piedicuță, potroacă, țintaură.

crúcea-pământului

(bot.) s. f.

CUIBUL-PĂMÂNTULUI

s. v. trânji.

FIEREA-PĂMÂNTULUI

s. v. gențiană, ghințură.

fiérea-pământului

s. f.

FUMUL-PĂMÂNTULUI

s. v. fumăriță.

greu-pămấntului

s.m. (pop.) ursul.

hurmúzul-pământului

s. m.

ínima-pământului

s. f.

la capătul pământului

expr. foarte departe.

la pământ

expr. (d. oameni) 1. deprimat. 2. învins. 3. fără un ban, lefter.

lumânăríca-pământului

s. f.

MANA-PĂMÂNTULUI

s. v. rodul-pământului.

MĂR-DE-PĂMÂNT

s. v. nap-porcesc, topinam-bur.

mólie-de-pământ

s. f. (sil. -li-e), art. mólia-de-pământ (sil. -li-a)

MUȘCHI-DE-PĂMÂNT

s. v. piedicuță.

pálma-pământului

s. f.

PASĂREA-PĂMÂNTULUI

s. v. sitar.

PĂMẤNT,

(3, 4, 5) pământuri, s.n. 1. Planetă a sistemului solar, locuită de oameni; p. ext. oamenii care locuiesc pe această planetă. ♢ Expr. La capătul (sau marginile) pământului = foarte departe. De când (e lumea și) pământul sau cât e lumea și pământul = a) (de) totdeauna; b) (în construcții negative) niciodată. Ca de la cer la pământ, se spune pentru a arăta marea deosebire dintre două lucruri. 2. Scoarța globului terestru, partea de uscat a globului terestru; suprafața lui (împreună cu atmosfera) pe care trăiesc oamenii și alte vietăți; sol. ♢ Loc. adv. Ca pământul = a) cu desăvârșire, de tot; b) profund, greu; c) (în construcții negative) deloc, în nici un fel. ♢ Loc. adj. și adv. În (sau la) pământ = (aplecat) în jos (de teamă, de emoție, din modestie etc.). La pământ = a) întins, culcat pe jos; p. ext. (despre oameni) deprimat, învins; b) (în formule de comandă) culcă-te! ♢ Expr. A lăsa toate la (sau în) pământ = a lăsa baltă, la voia întâmplării; a abandona. Parcă l-a înghițit pământul (sau a intrat în pământ) = a dispărut, s-a făcut nevăzut. A-i veni cuiva să intre în pământ, se spune când cineva se simte foarte rușinat și ar vrea să nu mai dea ochii cu oamenii. A ieși (sau a apărea) ca din pământ = a se ivi deodată, pe neașteptate, brusc. A (nu) fi (cu picioarele) pe pământ = a (nu) avea simțul realității. A nu-l mai ține (sau a nu-l mai încăpea) nici pământul (de...) = a simți o emoție puternică. A nu-l mai încăpea (pe cineva) pământul = a fi mândru, încrezut. A nu-l primi (pe cineva) nici pământul = a fi un ticălos. A nu-l (mai) răbda (sau ține pe cineva) pământul, se zice (mai ales în imprecații) despre un om rău. A șterge (sau a stinge, a face să piară) de pe fața pământului sau a (se) face una cu pământul (sau o apă și un pământ) = a (se) distruge, a (se) nimici. A scoate (sau a aduce) din pământ (sau din fundul pământului) = a procura ceva foarte greu de obținut, cu orice preț. Din pământ, din iarbă verde = cu orice preț, cu orice efort, neapărat. Doarme și pământul sub om = e liniște, tăcere desăvârșită. 3. Materie din care e alcătuită partea solidă a globului terestru și care este formată dintr-un amestec de granule minerale, provenite din dezagregarea rocilor, și din granule organice, provenite din descompunerea substanțelor organice vegetale sau animale. ♢ Pământ activ (sau decolorat) = material natural pământos, asemănător argilei, care are proprietatea de a absorbi și reține substanțe colorate din uleiuri animale, vegetale și minerale. ♦ (Și în sintagma pământ galben) Lut. ♦ Pământuri rare = grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, asemănătoare din punctul de vedere al proprietăților lor chimice. 4. Întindere de uscat; continent. ♦ Întindere de teren (cultivabil). ♢ Expr. Sărac lipit pământului = foarte sărac. 5. Teritoriu, regiune, ținut; p. ext. țară, patrie. ♢ Obiceiul pământului = sumă de norme necodificate, stabilite de practica îndelungată a vieții, transmise urmașilor prin tradiție: p. ext. obicei păstrat din vechime, caracteristic unei țări, unei regiuni. – Lat. pavimentum.

PĂMÂNT

s. 1. v. lume. 2. v. teritoriu. 3. v. uscat. 4. (pop. și poetic) glie. (Și-a sărutat ~ul natal.) 5. v. sol. 6. v. argilă. 7. pământ de diatomee v. diatomit.

pământ

s. n., (materiale, continente, teritorii) pl. pământuri

PĂMÂNT ~uri

n. 1) Planetă din sistemul solar pe care a apărut și se dezvoltă viața. ♢ La capătul ~ului foarte departe; neînchipuit de departe. Ca de la cer la ~ de un contrast izbitor. Cât (sau de când) e lumea și ~ul a) (din) totdeauna; veșnic; b) niciodată; nicicând. A se crede (sau a se socoti) buricul ~ului v. BURIC. A nu ști (sau a nu afla, a nu auzi) nici ~ul a nu ști (a nu afla, a nu auzi) nimeni. 2) Înveliș extern solid (neacoperit cu ape) al acestei planete; uscat. 3) Strat superior afânat al acestui înveliș caracterizat prin fertilitate, în care se dezvoltă plantele; sol. ♢ ~ galben lut. ~ negru cernoziom. Ca ~ul a) negru; b) de culoarea pământului; pământiu. La ~ a) culcat jos; b) distrus moralicește. A face una cu ~ul sau a șterge (sau a rade) de pe fața ~ului a nimici complet. A lăsa ochii în ~ a privi în jos (de rușine, de emoție etc.). A fugi mâncând ~ul a fugi foarte tare. A-i fugi ~ul de sub picioare a) a-și pierde echilibrul; b) a-și pierde susținerea, sprijinul. A ieși (sau a apărea, a răsări) ca din ~ a se ivi pe neașteptate. Parcă a intrat în ~ (sau parcă l-a înghițit ~ul) a dispărea brusc. A băga (pe cineva) (de viu) în ~ a chinui (pe cineva) sistematic, pricinuindu-i moartea prematură. A intra în ~ de rușine a simți o rușine foarte mare. A scoate (sau a aduce) din ~ (sau din fundul ~ului) a găsi neapărat (pe cineva sau ceva). A nu-l primi pe cineva nici ~ul a fi un mare nemernic. ~uri rare grup de oxizi ai unor elemente chimice rare, având proprietăți asemănătoare. 4) Teritoriu aparținând unei țări. A acapara ~uri străine. ♢ Obiceiul ~ului obicei tradițional, nescris, al unei colectivități, transmis din generație în generație. 5) Teren cultivabil, folosit în agricultură; câmp. ♢ Sărac lipit ~ului foarte sărac. 6) Populație a acestei planete; lume; omenire; umanitate. /<lat. pavimentum

pămînt (-turi),

s.n. – 1. Țărînă, tină, sol. – 2. Lume. – 3. Teren. – 4. Țară. – Mr. pimintu, megl. pimint, istr. pemint. Lat. paumentum, formă populară indicată de Iulian, în loc de păvῑmentum (Pușcariu 1251; Candrea-Dens., 1314; REW 6312), cf. v. it. palmiento, logud. pamentu „pardoseală, pavaj”. Var. păvāmentum, postulată de Pascu, I, 143 a fost menționată de Du Cange. – Der. pămîntean, s.m. (locuitor al pămîntului; indigen; laic; înv., plugar); pămînteancă, s.f. (indigenă); pămîntesc, adj. (terestru, lumesc, plugar); pămîntenesc, adj. (indigen); pămîntiu, adj. (oacheș, brun, negricios); pămîntos, adj. (cu pămînt, pămîntiu); (îm)pămînteni, vb. (a se stabili; a da pămînturi în proprietate); pămînțel, s.m. (argilă, lut); subpămîntean, adj. (subteran).

POAMĂ-DE-PĂMÂNT

s. v. cartof.

poáme-de-pământ

s. f. pl.

rácul-pământului

s. n.

RAGILA-PĂMÂNTULUI

s. v. sparanghel.

RĂSUFLĂTOAREA-PĂMÂNTULUI

s. v. gogoașă.

răsuflătoárea-pământului

s. f. (sil. -flă-)

rășínă-de-pământ

s. f.

RÂNDUNICĂ-DE-PĂMÂNT

s. v. lăstun-de-mal.

ródul-pământului

s. n.

SCRIITOR DE PĂMÂNT

s. v. geograf.

SFREDELUL-PĂMÂNTULUI

s. v. burghiul.

steáua-pământului

s. f.

ȚÂNCUL-PĂMÂNTULUI

s. v. orbete.

țâncul-pământului

(zool.) s. m.