definiția pui definiție dex

PUI²,

pui, s.m. Puișor². – Din scr. pulja.

PUͳ,

pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui¹. [Var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

PUͳ,

pers. 3 puiește, vb. IV. Tranz. (Reg; despre păsări) A face pui¹. [Var.: puiá vb. I] – Din pui¹.

PUI²,

pui, s.m. Puișor². – Din scr. pulja.

PUI¹,

pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

PUI¹,

pui, s.m., interj. I. S.m. 1. (De obicei urmat de determinări care indică specia) Pasăre, de la ieșirea din ou până la maturitate. ♢ Expr. Pui de cuc = bastard. Pui de bogdaproste = a) pui de găină (de obicei mai mic și mai slab) care se dă de pomană la înmormântare; b) copil mic, prăpădit; copil al nimănui; bastard. 2. Spec. Pui¹ (I 1) de găină; carnea gătită a acestei păsări. 3. P. gener. Orice animal de la naștere până la maturitate. ♢ Expr. Pui de viperă (sau de năpârcă) = om rău, viclean, primejdios. 4. Ou sau larvă de insectă. 5. Copil. ♢ Expr. Pui de lele = a) copil din flori, bastard; p. ext. derbedeu; b) bărbat afemeiat; c) femeie ușuratică, imorală. (Nici) pui de om = nici țipenie, nimeni. ♦ (Fam.; adesea la voc.) Termen de dezmierdare folosit când vorbești cu sau despre un copil ori cu sau despre bărbatul iubit. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce un nume de obiect, dă acestuia valoare de diminutiv) Pui de mămăligă. Pui de pernă. ♦ (Urmat de prep. „de”, care introduce diverse nume, conferă acestora valoare de superlativ) Pui de somn. Pui de bătaie. 6. Plantă tânără, puiet; ramură tânără care crește din rădăcina sau tulpina unei plante; mlădiță, lăstar. ♦ Spec. Vlăstar care răsare pe lângă tulpina porumbului, copileț. 7. (Pop.; la pl.) Cusătură decorativă măruntă în formă de cruciulițe pe pieptul, pe poalele și pe mânecile cămășilor țărănești. ♦ (Reg.) Puncte de altă culoare pe fondul unei țesături; picățele. 8. Ambarcație mică cu vâsle, folosită pentru anumite servicii la bordul vaselor mai mari. II. Interj. (De obicei repetat) Strigăt cu care se cheamă puii¹ (I 2) sau alte păsări de curte. – Lat. *pulleus (= pullus).

PUI

s. v. bobiță, copil, mișină, picățea, sertar.

PUÍ

vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, înfrăți, naște, plivi.

PUÍ

vb. v. copili, face, făta, goni, împerechea, împreuna, încrucișa, înfrăți, naște, plivi.

PUI

s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) cățel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuță.

PUI

s. I. 1. (pop.) făt. (~ul iepei.) 2. prăsilă, progenitură, (Mold.) tinc, (înv.) prăsitură. (Pisica cu ~ii ei.) *3. (reg.) cățel. (~ul unei insecte.) 4. v. copil. II. v. pernuță.

PUI

s. v. bobiță, copil, mișină, picățea, sertar.

puí

vb., ind. prez. 3 sg. puiéște, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. și pl. puiáscă

pui

(ființă, obiect mic, monedă, acțiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii

pui, pui

interj.

pui

(ființă, obiect mic, monedă, acțiune bancară) s. m., pl. pui, art. púii

pui

(cusătură) s. m., pl. pui, art. púii

pui

interj.

pui

(cusătură) s. m., pl. pui, art. púii

pui

interj.

puí

vb., ind. prez. 3 sg. puiéște, imperf. 3 sg. puiá; conj. prez. 3 sg. și pl. puiáscă

pui, pui

interj.

PUI³

interj. (se folosește repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină și găinile). /<lat. pulleus

A PUÍ

pers. 3 puiéște intranz. rar A scoate pui; a se înmulți. /v. pui

PUI¹ ~

m. I. 1) Pasăre de la ieșirea din găoace și până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice ființă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană ușuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de șarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care pornește de la rădăcina unei plante; copileț. 5) fig. fam. Ființă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciulițe mărunte făcută pe pieptul și pe mânecile cămășilor țărănești. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus

A PUÍ

pers. 3 puiéște intranz. rar A scoate pui; a se înmulți. /v. pui

PUI² ~

m. pop. Iritație a pielii la mâini sau/și la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acțiunea concomitentă a umezelii, frigului și a murdăriei. /<lat. pulleus

PUI¹ ~

m. I. 1) Pasăre de la ieșirea din găoace și până la maturitate. ~ de găină. ~ de curcă. ♢ ~ de cuc (sau de bogdaproste) copil al nimănui. 2) Carne de găină tânără. Zeamă de ~. 3) Orice ființă vie în prima fază de dezvoltare. ~ de om. ~ de urs. ♢ ~ de lele a) persoană ușuratică, amorală; b) copil nelegitim; bastard. ~ de viperă (sau de năpârcă, de șarpe) om rău, perfid. 4) Ramură tânără care pornește de la rădăcina unei plante; copileț. 5) fig. fam. Ființă scumpă, dragă. 6) la pl. pop. Cusătură decorativă în formă de cruciulițe mărunte făcută pe pieptul și pe mânecile cămășilor țărănești. II. (în îmbinări cu valoare de superlativ): ~ de ger ger cumplit. ~ de somn somn bun, reconfortant. ~ de chef chef mare. ~ de bătaie bătaie zdravănă. /<lat. pulleus

PUI³

interj. (se folosește repetat ca strigăt cu care se cheamă, mai ales, puii de găină și găinile). /<lat. pulleus

PUI² ~

m. pop. Iritație a pielii la mâini sau/și la picioare, manifestată prin crăpături mărunte, uneori sângerânde, provocată de acțiunea concomitentă a umezelii, frigului și a murdăriei. /<lat. pulleus

púi (púi),

s.m. – 1. Progenitură de pasăre, mai ales de găină. – 2. Cățeluș. – 3. Nevîrstnic, tînăr. – 4. Vlăstar, mlădiță. – 5. (Trans.) Sămînță, bob. – 6. Fiu, odraslă de ... – 7. Perniță. – 8. Model de cusătură pe ii și pe cămăși. – 9. (Banat, Trans.) Lădiță, cutiuță. – 10. Petic între picioare, bazon, tur de indispensabili. – 11. Bulină, picățea. – 12. Acțiune dintr-o nouă emisiune avînd un curs mai scăzut. – Mr. pu(i)l’u, megl. pul’u, istr. pul’. Lat. pŭllus, probabil prin intermediul formei vulgare *pŭlleus (Pușcariu 1395; Candrea-Dens., 1454; REW 6826), cf. mil. pui, püi, alb. puljë, bearn. pul’. Se poate pleca și direct din pŭllus (› it., sp., port. pollo, prov. pool, fr. poule); › rom. *pul, cu pierderea finalei la pl., ca în copil, pl. copii; în acest caz, sing. pui, ar fi o formă reconstituită după pl. Der. pui, interj. (servește pentru a chema găinile); pu(i)eț, s.m. (mlădiță, pomișor); pu(i)ezi, vb. refl. (a se înmulți, a prolifera), probabil de la a puia, plecîndu-se de la prezentul puiez (după Scriban, vb. provine din poedie „mulțime”, soluție îndoielnică); puia (var. împuia), vb. (a făta, a naște, a face; a face ouă, mai ales despre insecte; refl., a se înmulți, a prolifera; a mîzgăli; a ameți, a asurzi); pui, vb. (a copili porumbul; refl., a se împreuna, despre cîini și lupi; a prolifera); puiac, s.m. (cățelandru; arpagic); puiag, s.n. (Trans., podul grajdului); puia-gaia, s.f. (joc de copii care prezintă lupta cloștii cu uliul); puiandru, s.m. (pui mare, cățelandru; mlădiță); puiat, s.n. (reproducție, perioadă de împerechere la animale); puică, s.f. (pui de sex feminin, găină tînără, găină pînă la un an; boabă de porumb rămasă neînflorită după ce s-au făcut floricele; copileț, bobocel, tînără cu aspect plăcut; iubită, termen de adresare către femeia iubită; prietenă, fetiță, bobocel), cu suf. dim. -că, cf. mr., megl. pul’ca; puicuță (var. puiculiță, puiculeană, puichiță), s.f. (puică, iubită); puiete, s.m. (răsad, plantă tînără), cf. pueț; puios, adj. (prolific); puișor, s.m. (pui; puică; pernuță; Mold., mușchiuleț de porc; Trans., Mold., cusătură decorativă pe ii, cămăși etc.); puit, s.n. (împerechere); puiță, s.f. (Mold., haită de cîini care urmăresc o cățea in călduri); puița, vb. refl. (a se înmulți, a se reproduce). Din rom. provin bg. puika, sb. pujka, rut. puljka, alb. puljkë, toate cu sensul de curcă (Meyer 356; Candrea, Elemente, 405; Candrea-Dens., 1454; Capidan, Raporturile, 217), mag. puj, pulyka, puykuca, săs. pujka. – Cf. pulă.

a da pui de giol

expr. 1. (la jocul de arșice) a căștiga toate arșicele adversarului. 2. a fura.

a face pui

expr. 1. (d. bani) a spori capitalul prin rulaj. 2. (d. obiecte) a se sparge.

a face pui de giol

expr. 1. (în jocul de arșice) a câștiga toate arșicele adversarului. 2. (intl.) a fura.

A PUNE LA CALE O ÎNTÂLNIRE AMOROASĂ

a avea o ciocnire la borcan, a se învârti de un sentiment, a rula un sentiment.

când cucii / puii mei?

expr. când naiba?

ce puii mei!

expr. ce naiba!

cine cucii / puii mei?

expr. cine naiba?

CLOȘCA-CU-PÚI

s. art. v. pleiadele.

Clóșca-cu-Pui

(astron.) s. pr. f.

cum cucii / puii mei?

expr. cum naiba?

de unde cucii / puii mei?

expr. de unde naiba?

PUI DE BALTĂ

s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

PUI DE BALTĂ

s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

PUI DE BALTĂ

s.m. În gastronomie, denumire înscrisă pe lista de bucate pentru broască (Rana esculenta), respectiv pentru preparatele din pulpe de broască.

PUI-DE-GÂSCĂ

s. v. păpădie.

PUIUL SÍLVEI

s. v. vasilcă.

PÚNE,

pun, vb. III. A așeza, a instala, a plasa într-un loc. ♢ Expr. A pune foc = a) a incendia; b) fig. a înrăutăți situația. A pune (ceva) la foc = a expune (ceva) acțiunii focului (pentru a fierbe, a găti etc.). A pune (cuiva ceva) la picioare (sau la picioarele cuiva) = a oferi (cuiva ceva util, valoros). A pune (cuiva ceva) înainte = a da (cuiva ceva) de mâncare. A pune (ceva) la cântar (sau în cumpănă, în balanță) = a cumpăni, a chibzui (importanța, valoarea etc.) pentru a putea lua o hotărâre întemeiată. A pune gura (pe ceva) = a gusta sau a mânca (ceva). A pune ochii (pe cineva sau ceva) = a se opri cu interes (asupra cuiva sau a ceva), a remarca, a dori să obțină; a supraveghea. A pune piciorul (undeva) = a sosi (undeva). A pune ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ = a avea o atitudine modestă, plecând privirea; a se rușina, a se sfii. (Fam.) A pune osul = a munci din greu. A pune umărul = a-și aduce contribuția la o acțiune; a contribui. A(-și) pune (ceva) în (sau de) gând (sau în cap, în minte) = a avea intenția de a..., a plănui, a decide. A pune o vorbă (bună) sau un cuvânt (bun) (pentru cineva) = a interveni în favoarea cuiva. A pune coarne = a) a face o relatare cu adaosuri exgerate, neverosimile, inventate; b) a-și înșela soțul. A pune (o chestiune, un subiect etc.) pe tapet = a aduce (o chestiune etc.) în discuție. Unde (mai) pui că... = fără a mai socoti că...; presupunând, considerând că... A pune paie pe (sau peste) foc = a contribui la înrăutățirea unei situații grave, dificile. A pune (pe cineva) jos = a trânti (pe cineva) la pământ. A pune (pe cineva) sub sabie sau a pune (cuiva) capul sub picior = a ucide. A pune (pe cineva) la zid = a) a împușca; b) a condamna, a demasca, a dezaproba. (Fam.) A pune bine (pe cineva) = a face cuiva rău, uneltind împotriva lui. A(-și) pune capul (sau gâtul) (la mijloc) pentru cineva (sau ceva) = a-și primejdui viața; a fi singur, a garanta pentru cineva sau de ceva. A pune (ceva) pe hârtie = a însemna, a nota. A pune (o melodie) pe note = a transpune o melodie pe note muzicale. (Refl.) A se pune bine cu (sau pe lângă) cineva = a intra în voie cuiva, a se face plăcut cuiva (prin adulare, lingușeli, spre a obține avantaje). ♦ Tranz. A întinde, a expune. ♢ Expr. A pune (cuiva ceva) în vedere = a atrage (cuiva) atenția, a aduce la cunoștință. ♦ Refl. A se depune, a se așterne; fig. a începe, a se ivi. S-a pus zăpada. S-a pus o iarnă grea. 2. Tranz. A aduce pe cineva într-o situație nouă neașteptată, a face pe cineva să ajungă într-o anumită stare. L-a pus în inferioritate. ♦ A așeza, a numi pe cineva într-un rang, într-o demnitate, într-o slujbă; a determina, a fixa locul, ierarhia cuiva între mai mulți. ♢ Expr. A pune (pe cineva) în pâine = a angaja (pe cineva) într-o slujbă spre a-și câștiga existența. A pune (pe cineva) în disponibilitate (sau, fam., pe liber) = a concedia, a elibera (pe cineva) dintr-o slujbă. 3. Tranz. și refl. A (se) așeza într-un anumit fel, într-o anumită poziție. ♢ Expr. (Tranz.) A pune (fire, fibre) în două (sau în trei, în patru etc.) = a forma un mânunchi din două (sau trei etc.) fire. ♦ Tranz. A atârna, a agăța. 4. Tranz. A face să stea într-un anumit loc, a așeza la locul dinainte stabilit sau cel mai potrivit, a depune la locul lui, a plasa; p. ext. a așeza într-un anumit loc față de alte obiecte de același fel, a aranja, a situa. ♢ Expr. A pune caii = a înhăma. A pune în scenă = a regiza, a monta o piesă de teatru. ♦ A planta, a sădi, a semăna. 5. Tranz. și refl. A(-și) așeza pe corp obiectele de îmbrăcăminte necesare; a (se) îmbrăca sau a (se) încălța. 6. Tranz. A depune valori bănești (în păstrare, spre fructificare etc.); a investi valori bănești. ♢ Expr. A pune deoparte = a) a economisi; b) a rezerva (pentru cineva). A pune preț = a oferi un preț mare; p. ext. a considera valoros, merituos. 7. Tranz. A fixa, a stabili; orândui, a institui. A pune impozite. A pune un diagnostic. 8. Refl. (Pop.) A se împotrivi, a sta împotrivă. Te pui pentru un fleac! ♢ Expr. A se pune în calea cuiva = a împiedica pe cineva să acționeze. 9. Refl. recipr. A se lua la întrecere, a se măsura sau a se compara cu cineva. ♢ Expr. (Tranz.). A pune (de) față sau față în față = a compara; a confrunta. 10. Refl. A tăbărî asupra cuiva, a se repezi la cineva. 11. Tranz. A face, a determina pe cineva să execute un lucru; a îndemna; a sili, a obliga. ♦ A îmboldi; a asmuți. 12. Refl. (Adesea cu determinări introduse prin prep. „pe”) A începe o acțiune, a se apuca (cu stăruință) de ceva. ♢ Expr. A se pune cu gura pe cineva = a cicăli pe cineva sau a insista pe lângă cineva. (Reg.) A se pune (cu rugăminți, cu vorbe dulci etc.) pe lângă cineva = a ruga insistent pe cineva. A se pune pe gânduri = a deveni gânditor, îngrijorat. E pus pe... = e gata să... (Tranz.) A-și pune puterea sau (toate) puterile = a-și da toată silința, a se strădui. 13. Tranz. (În loc. și expr.) A pune (pe cineva sau ceva) la probă (sau la încercare) = a încerca pe cineva sau ceva (spre a-i cunoaște valoarea, însușirile). A pune (pe cineva) la cazne = a căzni, a chinui. A pune o întrebare (sau întrebări) = a întreba, a chestiona. A pune stavila = a stăvili. A pune în primejdie = a primejdui. A-și pune nădejdea (sau speranța, credința) în cineva sau ceva = a nădăjdui, a se încrede în ajutorul cuiva sau a ceva. A pune temei = a se bizui, a se întemeia. A pune vina (pe cineva sau ceva) = a învinui (pe nedrept). A pune în (sau pe) seama (sau la activul) cuiva (sau a ceva) = a atribui (pe nedrept). A pune grabă = a se grăbi. A pune nume (sau poreclă) = a numi, a porecli. A pune în valoare = a valorifica. A pune în evidență = a evidenția, a sublinia, a releva. A pune la îndoială = a se îndoi. A pune la socoteală = a socoti, a îngloba. A pune în loc = a înlocui. A pune iscălitura = a iscăli. A pune rămășag (sau pariu) = a paria. A pune aprobarea = a aproba. [Prez. ind. și: (reg.) pui] – Lat. ponere.

PÚNE

vb. 1. v. culca. *2. (fam. fig.) a se așeza, a se așterne. (Se ~ pe carte, pe învățătură) 3. a așeza, a lua. (L-a ~ pe genunchi.) 4. a așeza, (reg.) a alipui. (~ cana pe masă.) 5. v. depune. 6. v. plasa. 7. v. aranja. 8. v. așterne. 9. a aranja, a așeza, a așterne, a pregăti. (~ masa.) 10. a depune. (~ pe birou tot ce ai în buzunare.) *11. (fig.) a se lăsa. (S-a ~ o iarnă grea.) 12. v. urca. 13. v. turna. 14. v. întinde. 15. v. împrăștia. 16. a adăuga. (~ puțină sare la supă.) 17. v. ascunde. 18. v. aplica. 19. a aplica, a prinde. (Își ~ barbă și mustăți.) 20. v. coase. 21. v. rezema. 22. a fixa, a prinde. (~ olanele pe casă.) 23. v. înhăma. 24. v. înjuga. 25. a-și îmbrăca, a-și lua. (Și-a ~ haina și a plecat.) 26. a îmbrăca, a trage. (~ cămașa pe tine.) 27. v. încălța. 28. v. planta. 29. v. semăna. 30. v. băga. 31. v. încuia. 32. v. închide. 33. v. alege. 34. v. înscăuna. 35. v. desemna. 36. v. indica. 37. v. fixa. 38. v. compara. 39. v. întrece. 40. v. începe.

PÚNE

vb. v. așeza, pierde, sta, ședea.

púne

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pun, 2 sg. pui, 1 pl. púnem, perf. s. 1 sg. puséi, 1 pl. púserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. púnă; ger. punând; part. pus

A PÚNE pun

tranz. I. 1) (obiecte sau ființe) A face să stea (orizontal, vertical sau atârnat); a așeza. ~ stiloul pe carte. ~ paltonul pe umerar. ~ copilul în cărucior. ♢ ~ (sau a așterne, a închina) ceva la picioarele cuiva v. PICIOR. ~ piciorul în prag v. PICIOR. ~ pe note (o melodie) a înregistra (o melodie) cu ajutorul notelor muzicale; a compune o melodie. ~ în scenă (o piesă) a înscena (o piesă). ~ ochii (sau ochiul) pe cineva (sau pe ceva) a) a râvni la cineva (sau la ceva); b) a urmări cu gând rău pe cineva. ~ (sau a lăsa) ochii (sau privirea, nasul, capul) în pământ a fi cuprins de un sentiment de jenă sau vinovăție. ~ umărul a contribui la ceva; a ajuta. A-și ~ în gând a intenționa. ~ problema a atrage atenția asupra unei probleme. ~ la cântar a chibzui, dând aprecierile necesare. A-și ~ mințile (sau creierul) în mișcare a se gândi mai adânc; a-și concentra gândul. ~ (pe cineva) pe foc (sau pe jăratic) a) a enerva tare (pe cineva) spunându-i ceva neplăcut; b) a grăbi (pe cineva) să acționeze; a zori. A-și ~ (sau da) capul (la mijloc) a garanta cu viața. A-și ~ viața în primejdie v. VIAȚĂ. ~ (ceva) la inimă v. INIMĂ. ~(ceva) în gură v. GURĂ. ~ bețe în roate v. BĂȚ. Unde mai pui că ... dacă mai ei la socoteală și ... 2) A desemna ca potrivit (într-o funcție); a numi. ~ șef de secție. ~ bibliotecară. 3) A lăsa de o parte (drept rezervă). ~ cartofi pentru sămânță. ♢ ~ mână de la mână v. MÂNĂ. ~ deoparte a ascunde cu un anumit scop. ~ preț a socoti ca valoros. 4) (obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte) A potrivi pe corp. A-și ~ căciula. 5) (obiecte sau piese prevăzute pentru a constitui un ansamblu cu altele) A aranja fixând (la locul cuvenit). ~ ață în ac. ♢ ~ masa a pregăti și a așeza pe masă toate cele necesare pentru a servi mâncarea. ~ cu botul pe labe (pe cineva) v. BOT. ~ (ceva sau pe cineva) la punct v. PUNCT. 6) (semințe, arbori etc.) A introduce în sol (pentru vegetare). 7) (ființe) A determina la o acțiune (prin constrângere). ~ să citească. ~ să mănânce. ♢ ~ (cuiva) unghia în gât a forța să acționeze, nelăsându-i nici o posibilitate de abatere. 8) (substanțe) A adăuga ca ingredient. ~ sare în supă. 9) A face să se pună. II. (în îmbinări) 1) (sugerând ideea de prezentare publică) ~ în circulație. ~ la vot. ♢ ~ la bătaie v. BĂTAIE. 2) (sugerând ideea de instituire a unei plăți) ~ bir. ~ impozit. ~ vamă. 3) (sugerând ideea de situare în condiții speciale) ~ în inferioritate. ~ în încurcătură. 4) (redând sensul verbului de același radical cu substantivul din îmbinare sau cu echivalentul lui semantic) ~ amendă a amenda. ~ diagnosticul a diagnostica. ~ în valoare a valora. ~ rămășag (sau pariu) a paria. ~ nume a numi. ~ poreclă a porecli. ~ stavilă a stăvili. ~ stăpânire a stăpâni. ~ la adăpost a adăposti. ~ la cântar a cântări. ~ la cazne a căzni. ~ la încercare a încerca. ~ la socoteală a socoti. ~ capăt (sau sfârșit) a sfârși. ~ iscălitura a iscăli. ~ în loc a înlocui. ♢ A-și ~ capăt zilelor a se sinucide. /<lat. ponere

A SE PÚNE mă pun

intranz. I. 1) pop. A se instala pentru a ședea; a se așeza. ♢ ~ bine pe lângă (sau cu) cineva a căuta să obțină avantaje prin lingușire. 2) (despre substanțe pulverulente) A se așeza pe o suprafață, formând un strat; a se așterne. S-a pus praf pe sticlă. 3) pop. A sta împotrivă; a se împotrivi; a se opune. ♢ ~ în poară v. POARĂ. ~ (sau a sta) în calea cuiva a) a nu lăsa pe cineva să treacă; b) a încurca pe cineva să realizeze ceva. A nu ~ cu cineva a nu admite pe cineva ca obiect de comparație. 4) pop. (despre persoane) A intra la lucru. S-a pus vânzătoare. II. (în îmbinări sugerând ideea de antrenare în ceva) ~ pe lucru. ~ pe gânduri. ~ pe râs. ~ pe plâns. ♢ ~ cu gura pe cineva a cicăli pe cineva. /<lat. ponere

púne (pún, pús),

vb. – 1. A așeza, a amplasa. – 2. A dispune, a pregăti. – 3. A (se) situa, a (se) plasa. – 4. A numi, a instala, a preda. 5. A introduce, a fixa. – 6. A impune, a stabili. – 7. A comanda, a sili, a îndemna. – 8. A recurge la ... – 9. A obliga, a forța. – 10. A expune, a risca. – 11. A (se) folosi, a (se) întrebuința. – 12. A îmbrăca, a purta. – 13. A presupune, a admite. – 14. A socoti, a calcula. – 15. (Refl.) A se așeza. – 16. (Refl.) A ieși afară, a avea scaun. – 17. (Refl.) A se băga, a intra în, a se întinde. – 18. (Refl.) A ase opune, a rezista. – 19. (Refl.) A se certa, a se bate. – 20. (Refl.) A intra în serviciu. – 21. (Refl.) A începe, a se așterne, a se produce o intemperie. – Mr., megl. pun, puș, istr. pur, pus. Lat. pōnĕre (Pușcariu 1401; Candrea-Dens., 1461; REW 6647), cf. it. porre (logud. ponnere), prov. ponre, fr. pondre „a depune ouă”, sp. poner, port. pôr. Persoana a doua a prezentului, pui ‹ ponis, a influențat-o pe prima, eu pun, care se pronunță adesea eu pui; la fel să pun, să pui; gerunziul punînd și puind, cu suf. de agent punător și puitor. La fel se pot conjuga și derivatele lui (apune, depune, supune, răpune, despune, spune, prepune) ca și veni și ține. S-au adaptat la conjug. lui toate der. împrumutate din fr. poser; compune, vb.; impune; dispune; presupune; repune; contrapune etc. Der. puitor, s.m. (persoană care pune ceva; lucrător care alimentează presa de imprimat); puitoare, s.f. (lucrătoare care alimentează presa de imprimat); puitură, s.f. (semănat; cusătură de ie); pus, s.n. (acțiunea de a pune); pusătură, s.f. (înv., așezare, poziție; boală rezultată din vrăji; farmece); pusoare, s.f. (situație; poziție; viță-de-vie sădită recent; Trans., așteptare, pîndă, post de vînătoare). Cf. apune, depune, prepune, răpune, supune. Der. neol. compune, v. mai sus; contrapune, vb.; expune, vb.; interpune, vb.; justapune, vb.; opune, vb.; propune, vb.; suprapune, vb.