pup (púpi),
s.m. –
1. Boboc,
mugure. –
2. Pîine
coaptă în
spuză. –
3. Zbîrciog (
Morchella). –
4. Pistrui,
aluniță. –
5. Model de
cusătură în
cerc.
Creație expresivă, var. a lui
pop, cf.
coc. Der. din sl.
pąpū „
buric,
mugure” (Miklosich,
Slaw. Elem., 42; Cihac, II, 299; Byhan 326; Tiktin), cf. bg.,
rus.
pup, sb., cr.
pup(a),
ar explica numai primul sens. Der. din lat.
pŭppa „tîță,
mugure” (Pușcariu 1403; REW 6854) nu pare mai
convingătoare;
coincidențele se
explică prin
izvorul comun expresiv, cf. ngr. πούπη „
cocoașă”,
alb.
pupë „
moț”. Der.
pupa, vb. (a
săruta;
familiar, a
obține, a
căpăta), cuvînt
infantil și
familiar, a
cărui der. din lat.
*pŭppāre „a
suge” ‹
pŭppa „
sîn” (Pușcariu,
Cov. Lit., 1905, 299; Pușcariu 1403;
Candrea-
Dens., 1475; REW 6854;
Pascu,
Arhiva, XVI, 1905), cf. it.
poppare, pare
improbabilă;
pupat (var.
familiară pupic, pupui), s.n. (
sărut);
pupăcios (var.
pupător), adj. (care
sărută mult);
pupătură, s.f. (
sărut);
împupi, vb. (Trans., a
încolți, a
înmuguri);
pupuică, s.f. (
vlăstar,
puicuță),
contaminare a lui
pup cu
puică;
popui, s.n. (Trans.,
cocoașă), pe care Tiktin și
Candrea îl puneau în
legătură cu mag.
pup;
pupăi, vb. (a
face ca
pupăza; a
flecări, a
cleveti);
pupui, vb. (a
șopti). Cf.
pop, pupăză.