definiția pustii definiție dex

pustii

găsește rime pentru pustii
Cuvinte apropiate: pustia, pustie, pustii, pustiit, pustiu, pustiu

PUSTIÍ

, pustiesc, vb. IV. 1. Tranz. A preface locuri fertile sau populate în locuri pustii; a devasta. 2. Refl. (Pop.) A se refugia, a se izola; a pribegi. 3. Tranz. A părăsi pe cineva sau ceva, a lăsa pustiu. – Din pustiu.

PUSTIÍ

vb. v. abandona, asasina, lăsa, omorî, părăgini, părăsi, sălbătici, suprima, ucide.

PUSTIÍ

vb. v. distruge.

pustií

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. pustiésc, imperf. 3 sg. pustiá; conj. prez. 3 sg. și pl. pustiáscă

A SE PUSTI//Í mă ~ésc

intranz. 1) A se pierde printre străini; a fi departe de locurile natale. 2) rar A se retrage în singurătate; a se însingura. /Din pustiu

A PUSTI//Í ~ésc

tranz. (case, localități, terenuri etc.) A transforma în pustiu prin distrugere; a devasta. /Din pustiu

care pălăria? / pielea? / pușca mea?

expr. care naiba?

cine pălăria / pielea / pușca mea?

expr. cine naiba?

DUCĂ-SE-PE-PUSTÍI

s. v. aghiuță, demon, diavol, drac, epilepsie, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

dúcă-se-pe-pustíi

s. m.

ducă-se-pe pustii

s.m. (pop. și fam.) 1. dracul, diavolul. 2. epilepsie.

IARBĂ-DE-PÚȘCĂ

s. v. praf de pușcă, pulbere.

PUSTÍE

s.f. v. pustiu.

pustíe

s. f., art. pustía, g.-d. art. pustíei; pl. pustíi, art. pustíile

PUSTÍU, -ÍE,

(I) pustiuri, s.n., (II) pustii, adj. I. S.n. 1. Regiune sălbatică, lipsită de vegetație și de populație; spec. întindere vastă și plană de teren lipsită de vegetație și nepopulată, acoperită cu nisip; deșert. ♢ Loc. adv. În pustiu = în zadar, degeaba. A pustiu = a jale, a moarte, prevestind moartea. ♢ Expr. A fluiera în (sau a) pustiu = a fluiera în semn de neizbândă, de părere de rău, de plictiseală; a fluiera a pagubă. Ducă-se pe pustiu (sau pe pustii) = ducă-se dracului, lua-l-ar naiba; (eufemistic) diavolul, dracul. 2. Fig. Singurătate apăsătoare pe care o simte cineva; plictiseală; mâhnire, supărare, durere. II. Adj. 1. (Despre locuri, ținuturi) Care se află în stare sălbatică, fără vegetație și fără populație. ♦ Aflat în paragină, în ruină; părăsit. ♦ (Substantivat; înv. și pop., în imprecații) Blestemat, afurisit. 2. În care nu se află nimeni (și nimic). Cameră pustie. 3. Fig. Singur, părăsit, copleșit de o singurătate apăsătoare; stingher; deznădăjduit. [Var.: (pop.) pustíe s.f.] – Din bg. pustinja.

PUSTÍU

adj., s. v. afurisit, blestemat, câinos, hain, îndrăcit, rău, ticălos.

PUSTÍU

adj., s. 1. adj. deșert, gol, necultivat, sălbatic, vid, (înv. și reg.) săcret, (înv.) puștiicios, pustiit. (Un loc, un ținut ~.) 2. s. v. deșert. 3. s. v. pustietate. 4. adj. v. nelocuit. 5. adj. v. neumblat. 6. adj. părăsit. 7. adj. singur, stingher. (A rămas ~ pe lume.)

PUSTÍU

adj. v. deșert, gol, nepăzit, nesupravegheat, vid.

Pustiu

aglomerat, arhiplin, populat

pustíu

adj. m., f. pustíe; pl. m. și f. pustíi

pustíu

s. n., art. pustíul; pl. pustíuri

PUSTÍ//U1 ~e

(~i) 1) (despre locuri) Care nu are nimic. Pădure ~e. Stradă ~e. 2) (despre localități, încăperi, spații) Care este lipsit de viață; în care (sau pe care) nu se află nimeni. Școală ~e. Peron ~. 3) (despre regiuni, ținuturi) Care este fără vegetație și fără populație; deșert; gol. /<bulg. pustinja

PUSTÍU2 ~ri

n. 1) Regiune întinsă nisipoasă, aproape lipsită de vegetație din cauza aridității solului; deșert. ♢ În ~ a) în gol; b) în zadar. Ducă-se pe ~ a) numire eufemistică a diavolului; b) epilepsie. 2) fig. Stare sufletească apatică a omului solitar; singurătate chinuitoare. /<bulg. pustinja

pustíu (pustíe),

adj. – 1. Deșert, gol. – 2. Părăsit, nepopulat. – 3. Nefericit, amărît. – 4. (S.n.) Deșert, loc necultivat. – Megl. pust. Sl. pustŭ, pustynĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Tiktin; Conev 40). Pentru sensul de imprecație, cf. ngr. ἔρημο (Graur, BL, VI, 168). – Der. pustie, s.f. (deșert, loc neîngrijit; nume popular pentru diavol), în loc de înv. pustinie ‹ sl. pustynĭ; pustă, s.f. (teren agricol, cîmpia Ungariei), din mag. puszta, cu aceeași proveniență; pustietate, s.f. (deșert, regiune necultivată și nelocuită); pustii, vb. (a devasta, a transforma în deșert; vb., refl., a deveni deșert); pustiitor (var. pustiicios), adj. (distrugător); pustiiciune, s.f. (înv., devastare, distrugere); pustnic, s.m. (sihastru, anahoret), din sl. pustynĭnikŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 755; Tiktin; Conev 109), poate confundat cu sl. postĭnikŭpostitor”; pustnicesc, adj. (de sihastru); pustnici, vb. (a trăi ca un pustnic); pustnicie, s.f. (sihăstrie). – Din rom. provine mag. posztia (Edelspacher 21).

PUȘCA-LÚPULUI

s. v. garoafă, garofiță de grădină.

PÚȘCĂ,

puști, s.f. 1. Armă de foc portativă și individuală cu patul de lemn și cu țeava lungă. ♢ Pușcă-mitralieră = pușcă la care încărcarea și descărcarea se execută automat. Pușcă de soc = pușcoci. ♢ Expr. (Adverbial) Gol pușcă = a) complet dezbrăcat, în pielea goală; b) fără avere, sărac lipit. A se duce (sau a trece etc.) pușcă = a se duce (sau a trece etc.) în mare viteză (și de-a dreptul). 2. (Înv.) Tun. 3. (Bot.; în compusul) Pușca-dracului = plantă erbacee cu flori, de obicei albastre (Phyteuma tatramerum). – Din magh. puska, pol. puszka, rus. pușka.

PÚȘCĂ

s. v. arc, praștie, tun.

PÚȘCĂ

s. (înv. și reg.) durdă, flintă, sâneață. (Are ~ încărcată.)

púșcă

s. f., g.-d. art. púștii; pl. puști

PÚȘCĂ puști

f. 1) mil. Armă de foc individuală, cu țeava lungă și cu patul de lemn. ♢ ~ antitanc pușcă de calibru mare, folosită contra tancurilor. ~-mitralieră pușcă la care încărcarea și tragerea se fac în mod automat. Gol ~ (sau pistol) v. PISTOL. A trece (sau a se duce) ~ a trece (sau a se duce) cu mare viteză. 2) înv. Armă de artilerie care arunca proiectile grele pe o traiectorie întinsă. [G.-D. puștii] /<ung. puska

púșcă (púști),

s.f. – 1. (Înv.) Tun. – 2. Armă. – 3. Fuituială. – 4. (Înv.) Pompă de incendiu. Sl. pušĭka (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Miklosich, Fremdw., 120; Conev 122); cf. alb. puškë, bg., rus. puška, pol. puszka, sb., mag. puska, țig., sp. pusca (Besses 136). – Der. pușca (var. împușca), vb. (a trage cu pușca; a ucide cu foc de armă); (îm)pușcă’n lună, s.m. (haimana, golan; hoț, bandit); (îm)pușcătură, s.f. (foc de pușcă); pușcar, s.m. (înv., tunar, artilerist); pușcări, vb. (a trage, a descărca o armă de foc); pușcărire, s.f. (împușcătură); pușcaș, s.m. (înv., tunar; înv., corp de 500 de soldați infanteriști sub comanda marelui armaș; trăgător; vînător înarmat cu o pușcă); pușcoci (var. pișcoci, pușcoace, pișcoace), s.n. și f. (pușcă veche, jucărie ca o pușcă); pușcărie, s.f. (înv., artilerie; închisoare, ocnă); pușcăriaș, s.m. (deținut); pușcuță, s.f. (pușcă; cușcă); pușculiță, s.f. (pușcă mică; vas mic cu bani). Nu e sigur dacă pușcărietemnițătrebuie explicat prin faptulvreun depozit sau cazarmă de artilerie ar fi servit la închisoare (Tiktin); mai probabil în acest cuvînt se păstrează, ca în pușcuță și pușculiță, semantismul primitiv din sl. cf. v. germ. buhsacutie”, gr. πυξίς „cutie, țarc”. Bg. puškaria provine din rom. (Capidan, Raporturile, 234).

púșcă-mitraliéră

s. f. (sil. -tra-li-e-), g.-d. art. púștii-mitraliére; pl. puști-mitraliére

PUȘTI

, puști, s.m. (Fam.) Băiat tânăr, băiețaș, copil; copil ștrengar. – Cf. tc. puștdesfrânat”.

PUȘTI

s. pici, prichindel, țânc, (reg.) pricolici, (fam.) zgâmboi, (fig.) năpârstoc. (Un ~ de vreo 5 ani.)

PUȘTI

s. v. băiețaș, băiețel, copilaș.

puști

s. m., art. púștiul; pl. puști

PUȘTI ~

m. fam. 1) Băiat mic; băiețel; pici. 2) Copil ștrengar. /cf. turc. pușt

púști (púști),

s.m. – 1. (Înv.) Pederast, sodomit. – 2. Tînăr, flăcău, copil. – Var. pușchi. Mr. puștugolan”, megl. pușt. Tc. pușt „desfrînat” (Șeineanu, II, 298; Tiktin; Ronzevalle 60), cf. ngr. πούστης, alb., bg., sb. pušt (după Cihac, II, 301, rom. ar proveni din sb., căci autorul îl consideră drept cuvînt autentic sl.). Cu sens injurios s-a pierdut aproape complet în limba actuală, dar mai este evident la Alecsandri. – Der. puștan, s.m. (tînăr, copil); puștancă, s.f. (fată); puștime, s.f. (mulțime de copii); pușlău, s.m. (leneș, puturos), probabil în loc de *puștlău, cu suf. expresiv, ca în fătălău, bătălău; pușlanie, s.f. (lenevie; trîndăvie); pușlama, s.f. (leneș, puturos; golan), a cărui der. nu este clară, probabil direct dintr-un cuvînt tc. neatestat.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar