definiția răcan definiție dex

RĂCÁN

, răcani, s.m. (Depr.) Recrut (în armată). – Probabil contaminare între rec[r]ut și râtan.

RĂCÁN

s. v. recrut.

răcán

s. m., pl. răcáni

răcán,

răcáni, s.m. (pop.; deprec.) 1. soldat (recrut). 2. pui de broască; linguraș.

răcán (răcáni),

s.m. – 1. Brotac. – 2. Recrut. Origine incertă, dar sigur expresivă. După Spitzer, Dacor., IV, 668, de la o rădăcină *rac de origine onomatopeică ca orac în orăcăi. Această explicație se potrivește pentru primul sens; dar al doilea pare că presupune în sursa expresivă un al doilea sens, de „grosolănie, obiect necizelat”, care apare și în unele cuvinte înrudite, dintre cele ce urmează. Der. de la un lat. raccanus, din raccāre „a răcni” (Pușcariu, Dacor., III, 687-9; REW 7019; Candrea), cf. it. raganello „brotac”, sau din rac „cancer” (Scriban) este îndoielnică. Cf. it. rácano „șopîrlă”, racola „broască”, cuvinte tot expresive (Prati, 808). Der. răcănel (var. Bucov. răcăteț, racateț, Trans. racachici), s.m. (brotac): rachet, s.n. (cîntecul broaștei); răchițel, s.m. (Maram., brotac); răcădui, vb. (Mold., a se răsti la cineva), pe care Tiktin și Candrea îl leagă în mod greșit de răgădui; răgălie (var. răgățină, răgățînă), s.f. (îngrămădire de lemne, bușteni etc., tufă noduroasă), var. probabil prin contaminare cu rădăcină (după Tiktin din sl. rogŭ „corn”); radină (var. ratină), s.f. (Olt., tufă), cu același schimb din răgace › rădașcă; rătăcană (var. rătăcanie), s.f. (Mold., mărăciniș urît), cu metateză; rătăcănos, adj. (Mold., neregulat); rancote, s.f. pl. (Olt., Trans., rămuriș, crengi), de la aceeași rădăcină expresivă, cu infixul nazal; rascote, s.f. pl. (rămuriș), var. cuvîntului anterior; răscoage, s.f. (răchițică, Epilobium angustifolium). Cf. rătăci.