sócru (-ri),
s.m. –
Tatăl unuia dintr
soți, în
raport cu
celălalt soț. – Mr., megl., istr.
socru. Lat.
sǒcrum în
loc de
sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054),
formă care
apare la Consentius, cf. calabr.
socru,
nap.
suogre, logud.
sogru, prov., cat.
sogre, sp.
suegro, port.
sogro. Uz general (
ALR, I, 261). – Der.
soacră, s.f. (
mama unuia dintre soți în
raport cu
celălalt soț), mr., megl.
soacră;
socri, vb. (a
stărui, a
obosi, a
cicăli, a
bate la
cap);
socrie, s.f. (
înrudirea socrilor cu
ginerii sau
nurorile);
socriță, s.f. (
femeie care
pregătește mîncarea, la
nunțile tradiționale).