trup (-puri),
s.n. –
Corp. – Mr., megl.
trup. Sl.
trupŭ (Miklosich,
Slaw. Elem., 49, Cihac, II, 425; Conev 87), cf. bg., sb., cr., slov.
trup, pol.
trup „
cadavru”. – Der.
trupesc, adj. (
corporal);
trupește, adv. (
corporal);
trupeș, adj. (
corpolent);
trupeșie, s.f. (
corpolență);
trupean, adj. (înv.,
corporal);
trupos, adj. (
corpolent);
trupoșie, s.f. (
corpolență);
întrupa, vb. (a
incarna; a
personifica). – Țig. sp.
trupó, drupo (Besses 70 și 163),
provine din
rom. sau dintr-un
idiom sl. – Cf.
trupiță, tulpină.