definiția voi definiție dex

VOI³,

voiuri, s.n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec.

VOI¹

pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale; dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOI³,

voiuri, s.n. (Reg.) 1. Rând de împletitură de papură sau de nuiele, într-o leasă sau în pereții unui pătul de păstrat porumb. 2. Fâșie de pământ (arabil). – Et. nec.

VOͲ

, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti.

VOͲ

, voiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a intenționa, a vrea. ♦ Intranz. (La imperativ) A avea voință neclintită, a stărui într-o acțiune. 2. A fi de acord, a consimți, a primi. [Prez. ind. și: voi] – Probabil din voie (derivat regresiv). – Cf. sl. voliti.

VOI¹

pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale; dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOI¹

pron. pers. 2 pl. 1. (Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul; la nominativ, are funcție de subiect, adesea marcând insistența asupra subiectului) Voi să mergeți, nu ei. 2. (La dativ, în formele vouă, vă, v-, vi, are valoare posesivă) Vouă vă place să călătoriți. ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule, vi se va comunica în scris. ♢ Loc. adv. (La acuzativ) La voi = la casa voastră; în țara voastră de baștină. ♢ (În dativ sau în acuzativ, în forma vi, cu valoare de pronume reflexiv) Mâncarea vi se va servi la 12. 3. (Cu valoare de dativ etic) Acuși vi-l trimit. 4. (La acuzativ, în formele vă, v-) Unde v-ați întâlnit? ♢ (Cu valoare de pronume de politețe, ținând locul pers. 2 sg.) Domnule președinte, vă rog, cerusem și eu cuvântul. ♢ (Precedat de prepoziții, în forma voi) Eu vă am numai pe voi. 5. (La vocativ, de obicei însoțind alt vocativ) Voi, meșteri zidari. [Forme gramaticale; dat. vouă, vă, v-, vi; acuz. (pe) voi, vă] – Lat. vos.

VOÍ

vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

VOI

pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

VOÍ

vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. v. vrea. 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

VOI

pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

VOI

pron. dumneavoastră. (Veniți și ~ cu noi?)

voí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéști, 3 sg. voiéște, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. și pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít

voí

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. voiésc, 2 sg. voiéști, 3 sg. voiéște, 1 pl. voím, imperf. 1 sg. și pl. voiám, 3 sg. voiá; conj. prez. 3 sg. și pl. voiáscă; ger. voínd; part. voít

voi

pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)

voi

pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)

voi

pr., d. acc. vóuă, neacc. vă (vouă vă dă), -vă (dându-vă), -vă- (da-vă-voi), v- (v-a dat), -v- (dându-v-o-), vi (vi se dă), -vi- (dându-vi-l), vi- (vi-l dă); ac. acc. voi, neacc. vă (vă duce pe voi), -vă (ducându-vă), -vă- (spăla-vă-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-aș)

VOI

pron. pers.² pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos

A VO//Í ~iésc

tranz. 1) A avea dorința; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimți. /<lat. volere

VOI

pron. pers.² pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos

A VO//Í ~iésc

tranz. 1) A avea dorința; a vrea; a dori. 2) A fi de acord; a accepta; a consimți. /<lat. volere

VOI

pron. pers.² pl. (vóuă, vă, vi, (pe) voi, vă) 1) (indică grupul de persoane către care se adresează vorbitorul) ~ plecați la cinema. 2) (formele atone de dativ, pe lângă verb cu valoare posesivă) Luați-vă cărțile. 3) (se folosește ca pronume de politețe cu valoare de singular) Vă rog să hotărâți singuri. /<lat. vos

vói

pron. – Înlocuiește numele persoanelor cărora li se adresează vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. Dat. vouă (înv. voauă), din lat. vobis.

care va să zică

loc. conjcț.

DU-TE-VÍNO

s. (pop.) treapăd. (Era un ~ continuu.)

du-te-víno

s. n.

PER TÚ

adv. (În expr.) A fi per tu cu cineva = a spune cuiva „tu” când i te adresezi, a tutui; a fi prieten apropiat al cuiva. După germ. per du.

per tú

prep. + pr.

TU

pron. pers. 2 sg. 1. (Ține locul numelui persoanei căreia i se adresează vorbitorul; cu funcție de subiect) Tu râzi. ♦ (Impersonal) Tu școală, tu studii, și el un golan. ♢ Expr. Nici tu..., nici tu... = nimic din ceea ce ar trebui sau te-ai aștepta să fie. 2. (La dativ, în formele ție, îți, ți, -ți, ți-) Nu ți-l dau. ♢ (Cu funcție de complement indirect, indicând posesiunea) Tacă-ți gura! ♢ (Cu funcție atributivă, indicând posesiunea) Ai să-ți vezi mama. ♢ (Impersonal) Ți-ai găsit! ♢ (Cu valoare de dativ etic) Ți le spunea toate pe de rost. 3. (La acuzativ, în formele te, -te, te-) Am de gând să te mărit. ♢ (Intră în compunerea unor verbe la diateza reflexivă) Unde te trezești? ♢ (Impersonal) Ia te uită la el! ♢ (Precedat de prepoziții, în forma tine) Am în tine toată nădejdea. 4. (La vocativ) Tu, cel care privești încoace! 5. (Urmat de „unul”, „una”, la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Tu unul nu știi. [Dat. ție, îți, ți, -ți, ți-; acuz. tine, te, -te, te-] – Lat. tu.

TU

pron. dumneata, dumneavoastră, (Mold. și fam.) mata. (~ ce spui?)

tu

pr., d. acc. țíe, neacc. îți, ți, ți-, -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne, neacc. te, te-, -te (intreabă-te), -te- (vedea-te-aș )

TU

pron. pers. pers. II sing. (ție, îți, ți, (pe) tine, te) 1) (indică persoana către care se adresează vorbitorul) ~ înveți. ♢ Nici ~ cal, nici ~ căruță nimic. 2) (formele de dativ înaintea unui verb au valoare posesivă) Îți scrii lucrarea? 3) (formele atone la dativ și acuzativ servesc la formarea diatezei reflexive) Te frământă zi și noapte. 4) (se folosește cu valoare personală generalizatoare) Ia te uită ce s-a întâmplat. /<lat. tu

tu

adv. – Se folosește ca întăritor al lui nici cu sensul aproximativ de „nici măcar, nici cel puțin”. Sl. to (Tiktin). În limbă se simte ca identic cu tu pron., confuzie care a fost facilitată de prezența dat, etic.

tu

interj. – Imită sunetul unui instrument de suflat. Creație expresivă, proprie limbajului copiilor; se folosește mai ales cu reduplicare, cf. bu(bui), du(dui), hu(hui). – Der. tutoi, s.n. (Trans., bucium); tutui, vb. (a suna din bucium; a scoate afară, a goni), pentru al cărui dublu sens cf. dudui; tutelcă, s.f. (Olt., fluier, flaut); tuturez, s.n. (Trans., bucium mic); tutuc, s.n. (lemn, scurtătură), în Olt. și Banat, poate prin contaminare cu butuc (după Bogrea, Dacor., I, 290, din tc. tutuk „obstacol”); tutuluș, s.m. (Munt., lemn, trunchi).

tu

pron. – Pron. personal, pers. 2 sing. – Mr., megl., istr. tu, mr. tine. Lat. tū (Pușcariu 1768; REW 8963), cf. vegl. toi, it., fr., prov., cat., sp., port. tu. Dat. ție, forma atonă (î)ți, Mold. ția (istr. a ție); acuz. tine, înv. tene (istr. tire). Ca și în cazul lui -mi, -ți, enclitic înlocuiește adj. posesiv, întîi prin mutarea complementului: văd mîna ta › îți văd mîna › văd mîna-ți, și prin extensiune într-un anumit caz; mausoleu-ți mîndru (Eminescu). Acest uz este pur literar. Îți se folosește și ca dat. etic, cf. îmi, îi. – Der. tutui, vb., după fr. tutoyer.

tu

pr., d. acc. ție, neacc. îți, ți (ți se dă), ți- (ți-a dat, ți-l dă), -ți (dându-ți), -ți- (dându-ți-se), ac. acc. tíne (prep. + tine), neacc. te (te vede), te- (te-ntreabă, te-a văzut), -te (întreabă-te), -te- (vedea-te-aș)

va să zícă

(vrea să însemne) vb. + vb.

VÓIE

, (rar) voi, s.f. 1. Voință, vrere, intenție. ♢ Loc. adv. Cu voie sau cu voia (cuiva) = intenționat, din proprie inițiativă, dinadins. Fără (de) voie sau fără voia mea (ori ta, sa etc.) = involuntar, neintenționat. Peste voia... = împotriva voinței cuiva. De voie, de nevoie sau cu voie, fără voie = vrând-nevrând. ♦ (Înv., în sintagma) Voie vegheată = bunăvoință; p.ext. protecție, favoare. 2. Dorință, plăcere, înclinație spre...; libertate (de a alege, de a opta), alegere. ♢ Loc. adv. În (sau, rar la) voie sau în toată voia = în largul lui, nestingherit. (Pop.) În voia cea bună = fără nici o grijă, fără teama de a greși. ♢ Expr. Voia la dumneata ca la banul Ghica = ești liber să faci ce vrei. A-i fi (cuiva) voia(să...) = a dori, a-i plăcea (să...). A face pe voia cuiva sau a-i face cuiva pe voie = a satisface dorința, plăcerea cuiva. A-i fi cuiva pe voie sau a fi pe voia cuiva = a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva = a îndeplini dorințele sau poruncile cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge, a fi purtat) în voia cuiva sau a ceva = a umbla, a se lăsa după dorința, după placul cuiva. A fi la voia cuiva = a fi la discreția cuiva. 3. Poftă, dorință, chef. ♢ Expr. A-i strica cuiva voia = a indispune pe cineva. ♦ Voie bună (sau rea) = stare sufletească bună (sau rea). 4. Permisiune, încuviințare, învoire; dispoziție. ♢ Loc. adv. Cu voia (cuiva) = cu aprobarea (cuiva). Fără voie sau fără voia cuiva = fără permisiune, fără încuviințarea cuiva. [Pr.: vo-ie] – Din sl. volja.

VÓIE

s. 1. v. încuviințare. 2. autorizație, îngăduință, permisiune. (~ dată cuiva de a face ceva.) 3. v. putere. 4. v. dispoziție. 5. dispoziție, toane (pl.), (reg.) duși (pl.). (~ bună sau rea a cuiva.)

vóie

s. f., art. vóia, g.-d. art. vóii, pl. voi

VÓIE

f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voință. ♢ Fără (de) ~ inconștient; fără intenție. Peste voia cuiva fără vrerea cuiva. De ~, de nevoie (sau cu ~, fără ~) vrând-nevrând. 2) Senzație de satisfacere a gustului; voință; plăcere; plac; poftă; chef. ♢ După ~ la dorință. În (sau la) ~ (sau în toată voia) fără a fi stingherit de ceva sau de cineva. A-i face cuiva pe ~ (sau a face pe voia cuiva) a face așa cum vrea cineva. A-i fi cuiva pe ~ (sau a fi pe voia cuiva) a-i fi cuiva pe plac. A împlini voia (sau voile) cuiva a îndeplini dorința cuiva. A se lăsa (sau a umbla, a merge) în voia cuiva (sau a ceva) a face după placul cuiva. A fi la voia cuiva a fi la dispoziția cuiva. A-și face (sau a face cuiva) ~ bună a se înveseli sau a înveseli pe cineva. 2) Aprobare de a realiza ceva; permisiune; încuviințare. A cere ~. A da ~. ♢ Cu voia cuiva cu consimțământul cuiva. [G.-D. voii] /<sl. volja

vóie (-i),

s.f. – 1. Vrere, voință. – 2. Liber-arbitru, bun plac. – 3. (Înv.) Favoare, trecere. – 4. Dispoziție, umor, chef. – 5. Licență, permis, autorizație. – 6. Libertate. Sl. (sb., slov., pol., rus.) volja (Miklosich, Slaw. Elem., 17; Cihac, II, 461; Conev 101; Tiktin), cf. v(r)oi, vrea și voios. – Der. învoi, vb. (a permite, a da autorizație; a acorda, a concede; a consimți, a admite, a accepta; a cădea de acord, a se înțelege; a da satisfacție; refl., a se obliga, a se angaja; refl., a se potrivi, a se asorta, a se simți bine); învoială, s.f. (acord, pact, compromis, contract; concordie, armonie); învoitor, s.m. (lucrător în acord); volnic, adj. (liber, independent, autonom), înv.; volnici, vb. (a elibera, a da drumul, a lăsa liber; a dezrobi), cf. pol. wolnić „a dezrobi”; volnicie, s.f. (libertate, dezrobire; licență, autorizație, permis), înv.; nevolnic, adj. (mizerabil, nenorocit). Cf. nevoie.

VREA,

vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenționa. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificația de...; b) (cu valoare de conjuncție) așadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aștepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă dorește sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinței sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influență asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimți, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară își chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, servește la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. și pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. și: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veți (pop. ăți, eți, oți), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.

VREA

vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimți. 6. v. intenționa.

vrea

vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. și pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veți, 3 pl. vor

A VREÁ vreau

tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

A SE VREÁ mă vreau

intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere

ZO TE CÚȘTE

sint. (Trans. de V.) Dumnezeu să fie cu tine. (lat. Deus te constet)