Dictionare:
Toate
DEX
Sinonime
Antonime
Neologisme
Ortografic
Arh. & Reg.
Etimologic
Academic
definiția al definiție dex
al
găsește rime pentru
al
al
adj. și pron. –
1.
Acela, cel (care):
vrăjitorul
ăla
(Eliade);
una
din
fetele
lui Zamfirache, a de s-a
logodit
cu Ilie
bogasierul
(Caragiale). –
2.
Cel (
art
.
caracteristic
al
superlativului
relativ:
a mai
frumoasă
(Voiculescu) (cu această
folosire
este fam. și se
preferă
cel
). –
3.
Antepus
,
substituie
uneori
art
.
enclitic
, cu
scopul
de a
întări
semnificația
demonstrativă:
unde
începu
reteveiul
a
le
înmuia
ale
oase
(Ispirescu). –
4.
(S.) Ceva
nedefinit
,
persoană
(cînd este m.) sau
obiect
(cînd este f.) care nu
poate
fi
descrisă
sau
desemnată
cu
nume
propriu:
numai
ce
mă
pomenesc
cu un
ăla
(Caragiale). –
5.
(Vulg.; în Munt.) A (se)
ăla
, vb.
invariabil
,
poate
indica
orice
acțiune
, în
cazurile
în care nu se
găsește
la
moment
cuvînt
propriu
, sau se
dorește
evitarea
unui cuvînt
indecent
. ♦ Decl. ca adj. antepus:
ăl
,
gen
.
ălui
, pl.
ăi
,
gen
.
ălor
; f.
a
,
gen
.
ălei
,
pl.
ale
,
gen
.
ălor
. Ca adj.
postpus
și ca pron.
primește
un
-a
paragogic
;
suferă
modificări
numai
f.
sing
.
aia
.
Multe
var.
incorecte
.
Formele
mold.
substituie
de
obicei
pe
ă
inițial
printr-un
a
. Lat.
ille, illa.
Prin
originea
sa, și în
parte
prin
întrebuințare
, se
confundă
cu cuvîntul
precedent
, de care s-a
separat
doar
într-o
epocă
relativ
recentă
. În
limba
actuală
nu este
posibil
să se mai
confunde
,
astfel
încît
al
rămîne
pentru
a
desemna
relațiile
de
posesie
(și
numeralul
ordinal
), pe cînd
folosirea
lui
ăl
se
confundă
cu a lui
acel(a)
sau
cel(a)
. Într-
adevăr
,
limba
literară
confundă
constant
ăl
1 și 2 cu
acel(a)
și
ăl
3 cu
cel(a)
, și
preferă
formele
acestea
din
urmă
, întrucît
consideră
cuvîntul
ăl
ca avînd o
anume
nuanță
de
vulgaritate
sau, cel
puțin
, de
familiaritate
. În
sensurile
3-5 este de neînlocuit,
fiind
vorba
în
aceste
trei
cazuri
de
construcții
proprii
rom
.
Sensul
4
răspunde
aceleiași
necesități
ca fr.
machin,
truc
, chose,
sau sp.
chisme
.
Pentru
sensul
5 cf. sp.
aquellar, (a)quillotrar
.
Complexitatea
problemei
adj. și pron. dem. în
rom
. se
explică
prin
numeroasele
sale
întrebuințări
nuanțate
diferit
, și în
același
timp
prin
originea
lor
unică
. Într-
adevăr
, lat.
ille
a
avut
patru
rezultate
diferite
(cf. Găzdaru și
DAR
, s. v.
al
): pron.
pers
.
el
, f.
ea
;
art
. encl. -
l
sau -
le
, f. -
a
;
art
.
pos
.
al
, f.
a
; și adj. și pron.
ăl
, f.
a
. La
acestea
s-
ar
putea
adăuga
seria
de
compuși
de la
ille
, ca
cel
și
acel
. Toate
sensurile
fundamentale
ale
seriei
coincid
cu
uzul
sp. și
romanic
în general:
muntele
; al
doilea
; al
meu
; ăl mai
frumos
.
Comp.
alde
,
art
.
invar
. (
circumlocuțiune
dem., care
indică
o
referință
la ceva
cunoscut
):
alde
mă
-sa
(Ispirescu);
alde
taica
(Jipescu);
un cioflingariu d-
alde
tine
(
Creangă
). Este comp. din
ăl
cu
de
.
Pentru
a
înțelege
comp.,
trebuie
plecat
de la
expresii
cum
sînt:
săracul
ăl(a) de
Ion
,
astfel
încît
construcția
este
eliptică
, prin
suprimarea
unui adj.
Construcția
se
reduce
la
ăl de
, unde
de
are
sens
relativ:
ăl de
ieri
.
DAR
dă altă
explicație
,
bazată
pe
necesitatea
de a
exprima
un pl. indef., ceea ce nu pare a
corespunde
nici
intenției
construcției
, nici
sing
.
invar
. al lui
alde
. Cf. Philippide,
Principii
,
138.
Dictionar: Dictionarul etimologic roman - DER
|
definitia al
Widget WebDex
- Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser
- Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Webdex.ro foloseste cookies pentru a putea afisa rezultatele corecte. Continuand navigarea pe acest site, esti de acord cu folosirea de cookies.
Mai multe detalii
OK