definiția arvensis definiție dex

arvensis

găsește rime pentru arvensis
Cuvinte apropiate: arvensis

HRÁNĂ,

(rar) hrane, s.f. Tot ceea ce servește la nutriția omului, a animalelor sau a plantelor; nutriment; p. restr. mâncare, bucate. ♢ Compus: hrana-vacii = plantă erbacee de nutreț, cu tulpină păroasă, cu frunze opuse și cu flori albe, mici (Spergula arvensis). [Gen.-dat.: hranei] – Din sl. hrana.

HRÁNĂ

s. 1. v. mâncare. 2. masă. (A servit drept ~ peștilor.) 3. (BOT.) hrana-vacii (Spergula arvensis) = (rar) spergulă.

hránă

s. f., g.-d. art. hránei; pl. hráne

HRÁN//Ă

f. Produs de natură vegetală, animală sau minerală ce servește la alimentarea unui organism viu; nutriment. ~ consistentă. ♢ ~a vacii plantă erbacee cu tulpina acoperită cu perișori, cu frunze liniare și flori mici, ce crește prin semănături și servește drept nutreț. [G.-D. hranei] /<sl. hrana

NEGRÚȘCĂ,

negruște, s.f. Plantă erbacee meliferă cu frunze penate, cu flori albe-albăstrui și cu fructe capsule cu numeroase semințe negre (Nigella arvensis).Negru + suf. -ușcă.

NEGRÚȘCĂ

s. (BOT.; Nigella arvensis) cernușcă, (reg.) bruș, negruță, nigeluță, piperuță, chimi-on-de-câmpuri.

NEGRÚȘCĂ

s. v. cernușcă, negrilică.

negrúșcă

s. f. (sil. -gruș-), g.-d. art. negrúștei; pl. negrúște

NEGRÚȘ//CĂ ~te

f. v. Plantă erbacee me-liferă cu flori albe-albăstrii și cu fructe capsu-le, conținând numeroase semințe negre. /negru + suf. ~ușcă

OS,

oase, s.n. 1. Element de bază al scheletului vertebratelor, caracterizat prin structura lui dură, solidă și rezistentă, de culoare albă. ♢ Os mort = umflătură a unui os (de obicei a oaselor de la picioarele de dinapoi ale calului) provenită dintr-o lovitură, dintr-un efort sau transmisă pe cale ereditară. ♢ Expr. A(-i) ajunge (cuiva) cuțitul la os = a nu mai putea îndura un rău; a-și pierde răbdarea. A băga (sau a-i intra cuiva) frica (sau spaima etc.) în oase = a (se) speria, a (se) îngrozi. A fi numai piele și oase sau a-i număra oasele = a fi foarte slab. A(-i) trece (cuiva) os prin os = a fi extrem de obosit. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor = în tot corpul; foarte mult, adânc. A-i rupe (sau a-i muia cuiva) oasele = a bate foarte tare pe cineva. A-i rămâne (sau a-i putrezi) oasele (pe undeva) = a muri departe de casă, prin locuri străine. A căpăta (sau a avea, a dobândi etc.) un os de ros = a obține (sau a avea) un avantaj, un profit. ♦ Os (1) sau material cornos prelucrat, întrebuințat la fabricarea unor obiecte, în industrie, în arte decorative etc. 2. Fig. (La pl.) Trup; ființă, făptură. 3. Fig. Neam, familie, viță. ♢ Expr. (A fi) din os sfânt (sau din oase sfinte, din os de domn sau domnesc) = (a fi) din neam domnesc, din familie domnitoare. 4. Compus: osul-iepurelui = plantă cu miros greu, cu flori trandafirii îngrămădite la vârful ramurilor spinoase (Ononis spinosa). – Lat. ossum.

OS

s. 1. ciolan, (prin Mold.) bodolan, (prin Bucov.) boldan, (prin Maram.) ciont. (I-a dat câinelui un ~.) 2. (ANAT.) os coxal v. os iliac; os de sepie v. sepion; os hioid = os hioidian; os hioidian v. os hioid; os iliac = os coxal; os molar v. zigomă; os sternal v. stern; os zigomatic v. zigomă. 3. (BOT.) osul-iepurelui = a) (Ononis spinosa) (reg.) dârmotin, sălășitoare, sălăștioară, asudul-calului, sudoarea-calului; b) (Ononis arvensis) (reg.) sălășitoare, sălăștioară; c) (Ononis hircina) (reg.) sălășitoare; d) (Ononis repens) (pop.) sudoarea-calului, (reg.) sudoarea capului.

os

s. n., pl. oáse

OS oáse

n. (la om și la animalele vertebrate) 1) Țesut organic dur și rezistent, de culoare albă, din interiorul corpului; parte constitutivă a scheletului. ♢ A-și lăsa (sau a-i rămâne, a-i putrezi) oasele pe undeva a muri pe meleaguri străine. A băga (sau a-i intra) frica în oase a speria sau a fi speriat foarte tare. A(-i) rupe (sau a(-i) frânge, a(-i) muia) cuiva oasele a-l bate foarte tare pe cineva. A(-i) ajunge cuiva cuțitul la ~ a nu mai putea răbda o stare de lucruri. Până la (sau în) oase sau până la (sau în) măduva oaselor cu desăvârșire; complet. În carne și oase în persoană. A căpăta (sau a dobândi, a avea etc.) un ~ de ros a căpăta o favoare însemnată. A avea oase în burtă a se apleca anevoie. ~ mort afecțiune a oaselor de la picioarele calului, cauzată, de regulă, de o lovitură. ~ul-iepurelui plantă erbacee cu tulpină erectă, foarte ramificată, spinoasă, cu frunze eliptice, zimțate și cu flori mici, trandafirii, dispuse în vârful ramurilor. 2) Ma-terie primă obținută din acest țesut organic. Nasturi de ~. 3) fig. Neam din care se trage cineva; sânge. ♢ (A fi) din ~ sfânt (sau din oase sfinte, din ~ domnesc (sau de domn) (a fi) de viță nobilă. /<lat. ossum

RIDICHIOÁRĂ,

ridichioare, s.f. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze ovale, inegal crestate, și cu flori galbene (Sinapis arvensis). – Ridiche + suf. -ioară.

RIDICHIOÁRĂ

s. (BOT.; Sinapis arvensis) muștar de câmp.

RIDICHIOÁRĂ

s. v. călțunul-doamnei, ce-rențel, cuișoriță, ridiche sălbatică.

ridichioáră

s. f. (sil. -chioa-), g.-d. art. ridichioárei; pl. ridichioáre

RIDICHIOÁR//Ă ~e

f. (diminutiv de la ridiche) Plantă erbacee necultivată, cu tul-pina erectă, înaltă și ramificată, cu frunze inegal dințațe și cu flori galbene; rapiță sălbatică. /ridiche + suf. ~ioară

ROCHÍȚĂ

, rochițe, s.f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ♢ Compus: (Bot.) rochița rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.

ROCHÍȚĂ

s. 1. (reg.) rochioară. 2. (BOT.) rochița-rândunelei (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rândunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.); rochița-rândunicii (Convolvulus arvensis) = volbură, rochița-rândunelei, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.).

rochíță

s. f., g.-d. art. rochíței; pl. rochíțe

SCÂNTEIOÁRĂ,

scânteioare, s.f. 1. Diminutiv al lui scânteie; scânteiuță (I). 2. (Bot.) Scânteiuță (II 1). [Pr.: -te-ioa-] – Scânteie + suf. -ioară.

SCÂNTEIOÁRĂ

s. 1. v. scânteiuță. 2. (BOT.; Anagallis arvensis) scânteiuță, (reg.) aurică, focșor, gonitoare, intiță, minteuță, ochișor, plescaiță, răcovină, roșuță, scânteie, sclipeț, văcariță, buruiana-bureților, soponelul-calului. 3. (BOT.; Commelina communis) (reg.) atârnătoare, ghe-țișoară, cheița-raiului.

SCÂNTEIOÁRĂ

s. v. bănuț, părăluță.

scânteioáră

s. f., g.-d. art. scânteioárei; pl. scânteioáre

SCÂNTEIÚȚĂ,

scânteiuțe, s.f. I. Scânteioară (1). II. (Bot.) 1. Mică plantă erbacee cu tulpina ramificată la bază și cu flori roșii, roz sau albastre; scânteioară (2), ochișor (2) (Angallis arvensis). 2. Plantă erbacee mică din familia liliaceelor, cu frunze liniare și cu flori galbene (Gagea arvensis). 3. (La pl.) Brumărea. [Pr.: -te-iu-] – Scânteie + suf. -uță.

SCÂNTEIÚȚĂ

s. v. bănuț, brumărea, ceapa-cio-rii, fierea-pământului, garoafă, licurici, părăluță, potroacă, răcovină, țintaură.

SCÂNTEIÚȚĂ

s. 1. scânteioară. (O scânteie mică sau o ~.) 2. v. scânteioară. 3. (BOT.; Gagea arvensis) (reg.) brumărea, ceapa-ciorii. 4. (BOT.; Aster novibelgii) (reg.) cătare, pocroavă, sălcioară, săpunele (pl.), steluță, vinețele (pl.), salbă-moale.

scânteiúță

s. f., g.-d. art. scânteiúței; pl. scânteiúțe

SCÂNTEIÚȚ//Ă ~e

f. (diminutiv de la scânteie) 1) Plantă erbacee cu tulpină scundă, cu frunze mari ovale și cu flori roșii sau albastre. 2) Plantă erbacee cu tulpină neramificată, cu frunze liniare și cu flori galbene; ochișor. 3) la pl. Plantă erbacee decorativă, cultivată pentru florile roșii-violete, plăcut mirositoare; brumărele. [ Sil. -te-iu-ță ] /scânteie + suf. ~uță

VÓLBURĂ

, volburi, s.f. I. 1. Vânt puternic cu vârtejuri; vârtej; p. ext. furtună. ♦ Trâmbă (de zăpadă, de nisip, de praf etc.), sul; învolburare. ♦ Fig. Tulburare, învălmășeală; gălăgie. 2. Vârtej de apă; vâltoare, bulboană. II. Plantă erbacee cu tulpina subțire, târâtoare sau agățătoare, cu flori albe sau roz, având corola în formă de pâlnie; rochița-rândunicii, poala-rândunicii, poala-Maicii-Domnului, adormițele (Convolvulus arvensis). [Var.: hólbură, bólbură. s.f.] – Lat. volvula (< volvere).

VÓLBURĂ

s. I. v. bulboană. II. (BOT.) 1. (Convolvulus arvensis) rochița-rândunelei, rochița-rândunicii, (pop.) poponeț, (reg.) cămașa-lui-Dumnezeu, cămașa-Maicii-Domnului, poala-rândunicii, rochia-rândunelei, rochița-păsăricii, rochița-păsăruicii, (prin Munt. și Olt.) răcorele (pl.). 2. volbură mare (Convolvulus sepium și silvaticus) = (reg.) cupa-vacii.

VÓLBURĂ

s. v. coloană, cupa-vacii, sul, trâmbă, vârtej, zorea.

vólbură

s. f., g.-d. art. vólburii; pl. vólburi

VÓLBUR//Ă1 ~i

f. 1) Vânt puternic cu vârtejuri. 2) Loc unde apa formează vârtejuri; vârtej de apă; vâltoare; bulboană; 3) fig. rar Învălmășeală gălăgioasă; agitație zgomotoasă; vâltoare; tumult; vâlvă. [G.-D. volburii] /<lat. volvula

VÓLBURĂ2 ~i

f. Plantă erbacee cu flori de culoare albă sau roz, care au formă de pâlnie; poala (sau rochița) rândunicii. /<lat. volvula
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar