definiția bura definiție dex

BURÁ¹,

pers. 3 burează, vb. I. Intranz. A ploua mărunt și des; a burnița, a țârâi. – Din bură.

BURÁ²,

burez, vb. I. Tranz. 1. A astupa cu un material de buraj (argilă, nisip etc.) spațiul gol, neocupat de explozive, dintr-o gaură de mină sau dintr-o sondă de minare. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. – Din fr. bourrer.

BURÁ

vb. (MET.) a burnița, a țârcâi, a țârâi, (înv. și pop.) a roura, (reg.) a burui, (înv.) a roua, (fig.) a cerne. (Afară ~.)

burá

(a astupa cu buraj) vb., ind. prez. 1 sg. buréz, 3 sg. și pl. bureáză

burá

(a ploua mărunt) vb. unipers., ind. prez. 3 sg. bureáză

A BUR//Á¹

pers. 3 ~eáză intranz. A ploua mărunt și des; a burnița; a cerne. /v. bură

A BUR//Á² ~éz

tranz. 1) (găuri de mine după introducerea unui exploziv) A astupa cu un material inert (nisip, lut etc.). 2) (balastul de sub traversele unei linii de cale ferată) A apăsa cu forță (pentru a întări). /<fr. bourrer

burá²

, buréz, vb. I (înv.) a (se) lupta.

BURÁ

vb. I. tr. 1. A astupa cu un material inert o gaură de mină după introducerea explozivului. 2. A îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. [P.i. -rez, 3,6 -rează. / < fr. bourrer].

BURÁ

vb. tr. 1. a astupa cu un material inert o încărcătură de exploziv pentru a mări efectul de distrugere. 2. a îndesa balastul sub traversele unei linii de cale ferată. 3. (inform.) a bloca alimentarea unei mașini electronice cu cartele perforate. (< fr. bourrer)

BUR, -Ă,

buri, -e, s.m. și f. (La pl.) Populație în Africa de Sud constituită din urmașii coloniștilor europeni, în special olandezi, stabiliți aici în secolul al XVII-lea; (la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din pronunțarea bur a cuv. engl. boer.

BUR

s. afrikaander. (~ii locuiesc în sudul Africii.)

bur

s. m., adj. m., pl. buri; f. sg. búră, pl. búre

BÚRĂ

s.f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BÚRĂ

s.f. Ploaie măruntă și deasă (însoțită de ceață); burniță, burnițeală, buroaică, – Cf. scr. bura.

BÚRĂ

s. v. burniță.

BÚRĂ

s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BÚRĂ

s. v. chiciură, furtună, promoroacă, vifor, vijelie.

BÚRĂ

s. v. burniță.

búră

s. f., g.-d. art. búrei

BÚR//Ă ~i

f. Ploaie măruntă și deasă; ploaie ciobănească; burniță. /<sb. bura

búră (buri),

s.f. – 1. (Înv.) Furtună. – 2. Ceață; burniță. – 3. Chiciură. – 4. Aburi, vapori. Origine incertă. Cihac, II, 34 și Densusianu, Rom., XXX, 275, explică acest cuvînt prin sl. burja „furtună”, cf. bg., rus. bura, sb. bura „vînt dinspre nord” (Berneker). S-a observat, dimpotrivă, că acest cuvînt apare în alte limbi, cf. gr. βορέας, , lat. bŏreās, dalm. bura, ven. bura, toate cu sensul de „vînt dinspre nord” cat. boira, „ceață”, lituan „búris” „aversă”, alb. borë „zăpadă”, ngr. μπόρα „vînt puternic” (cf. tc. bora, cu același sens). Pentru der. romanici al lat. bŏreās, cf. Pușcariu, ZRPh., XXXVII, 112; REW 1219; Menéndez Pidal, RFE, 1920, p. 34; Skok, ZRPh., XLIII, 195. Simultaneitatea acestor cuvinte a făcut să se invoce existența unui vechi cuvînt balcanic, pe cînd, alți cercetători consideră că rom. trebuie să provină din lat. În stadiul actual al cercetării, orice explicație nu este decît ipotetică. Der. bura, vb. (a ploua mărunt; a bruma); burniță, s.f. (ploaie măruntă și deasă); buracă, s.f. (ceață); buratec, s.n. (burniță); burh(ăi)ală burniță, burliță, bîrnă, s.f. (burniță); burnițos, adj. (noros; acoperit); îmbura, vb. (a bura).

buri

s. m. pl.