definiția care definiție dex

care

găsește rime pentru care
Cuvinte apropiate: Aare, cafe, cale, capre, car (insectă), car (vehicul), car (piesă), cara, card, care, caret, careu, carex, carie, carne, caro, carp, cart, carte, căire, căra, cărel, către, câne, câr, câră, cârc, cârd, cârje, cârn, câte, cere, core, cre, cure, dare, lare, mare (apă), mare (amplu), măre, nare, oare, pare, sare, tare, zare

CÁRE

pron. interog.-rel. I. (Pronume relativ; are rol de conjuncție, ca element de legătură între propoziția regentă unde se află numele căruia îi ține locul și propoziția subordonată). 1. (Introduce propoziții atributive) Cartea pe care trebuia să ți-o aduc am pierdut-o. ♢ (Introduce propoziții atributive circumstanțiale) a) (Cu nuanță finală) Să ia călăuză din sat, care să le arate drumul. b) (Cu nuanță condițională) Ce holeră ar fi aceea care i-ar lăsa neatinși pe oamenii mei? 2. (Cu valoare de pronume demonstrativ) Cel ce, cine; acela..., ce... ♦ (Cu sens neutru) Ceea ce. ♢ Loc. conj. După care = după aceea. Care va (sau vra) zică = ceea ce înseamnă, prin urmare. 3. (Cu valoare de pronume nehotărât) a) Fiecare. Le poruncimeargă care pe unde va putea. ♢ Expr. () nu care cumva = nu cumva să... Nu care cumva... ? = (oare) nu cumva... ? b) (în corelație cu sine însuși exprimă ideea de opozitie sau de distribuție) Unul... altul, acesta... acela..., parte... parte... ♢ Expr. Care (mai) de care = unul mai mult (sau mai tare) decât altul, pe întrecute. II. (Pronume interogativ, folosit pentru a afla despre cine sau despre ce este vorba ori în ce fel se prezintă o ființă sau un lucru) Care n-a înțeles întrebarea? ♢ (Introduce propoziții interogative indirecte) L-a întrebat care îi place mai mult. ♢ Expr. Care alta? = ce altceva? Care pe care? = care din doi e mai tare? ♢ (Cu valoare de adjectiv interogativ) Care om nu ține la viața lui? [Gen.-dat. sg. m. căruia, f. căreia, gen.-dat. pl. m. și f. cărora; (când are valoare de adjectiv interog.-rel.) gen.-dat. sg. m. cărui, f. cărei, gen.-dat. pl. m. și f. căror. Nom. sg. m. și: (înv.) carele; nom. pl. m. și f. și: cari] – Lat. qualis.

CÁRE

conj. v. cum.

CÁRE

pron. v. cine, fiecare, fiecine, oricare, oricine, orișicare, orișicine.

CÁRE

pron., adj. 1. pron. v. cine. (~ vine la mine?) 2. adj. v. ce. (~ vânt te-a adus pe aici?) 3. pron. ce, (pop.) de. (Cei ~ priveau.)

cáre

adj. m., g.-d. cărui; f. sg. cáre, g.-d. cărei; pl. m. și f. cáre, g.-d. căror

cáre

pr. m., g. (al) căruia absolut sau postpus, d. cărui antepus al căruia; f. sg. cáre, g. (al) căreia absolut sau postpus, al cărei antepus, d. căreia; pl. m. și f. cáre, g. (al) cărora absolut sau postpus, al căror antepus, d. cărora

CÁRE1

pron. interog. (se folosește pentru a obține informații despre un obiect necunoscut) ~ carte?, ~-i acolo? ♢ ~ alta? ce altceva? ~ pe ~? cine din doi va reuși? /<lat. qualis

CÁRE2

pron. rel. (se folosește pentru a indica un obiect neidentificat) Ce. Câinele ~ latră nu mușcă. ♢ ~ va să zică prin urmare. Să nu ~ cumva nu cumva să. /<lat. qualis

cáre

pron. – 1. Pron. relativ: mîndra care-mi place (Popular Jarnik). – 2. Pron. inter. propriu-zis sau cu funcție adj.: spune, bade, adevărat, pentru care m-ai lăsat? (Popular Reteganul), în care pat vreidormi? (I.Teodoreanu). – 3. Cel care (pron. dem., prin eliminarea antecedentului): care-a fost voinic mai mare, acum e legat mai tare (Popular Jarnik) – Care (mai ) de care. – Care pe care. – Care ... care. – Care cumva. – La care, drept care.Care va să zică. – 4. Fiecare (pron. indef.): spuie care orice știe (A. Pann). – 5. Fiindcă, pentru că (funcție de conj.) Cu această folosire, înv. sau pop., pare a proveni din folosirea rel. fără prep. la cazurile oblice. Așa cum Gr. Alexandrescu a putut scrie fiii Romîniei care tu o ai cinstit (unde care = pe care), Neculce scrisese Înainte au arătat-o împăratului, care s-au mirat și împăratul (unde care = de care). De aici sensul pe care l-am semnalat: pusesem de gînd ... să las prăvălia, care nu mai poate omul de atîtea angarale (Caragiale). – Mr. care, cari, megl. cari, istr. cǫre. Care, m. și f.; gen. cărui(a), f. cărei(a); pl. care (var. cari, fără justificare), g. căror(a). Formele cu a paragogic se folosește numai cu funcție pronominală. Formele art. carele, f. carea, pl. carii, sînt înv. Lat. qualis (Cipariu, Gram., 264; Pușcariu 290; Candrea-Dens., 262; REW 6927; DAR); cf. it. quale, prov., port. qual, fr. quel, sp. cual. Comp. careși, pron. (înv., cel ce; fiecare), cu -și, ca însuși, cineși; careva, pron. indef. (cineva, oarecare), cu -va, ca cineva; fiecare, pron. indef. (fiecare; oricare), cu fie; nicicare, pron. indef. (nici unul, nimeni); niscare (var. niscai, niscaiva; istr. mușcǫrle), adj. indef. (vreunul), cu nuș, forma abreviată de la nu știu, ca în nuș ce s-a făcut (după Pușcariu 1175, direct din lat. nescio quales); oarecare, adj. indef., cu oare; oricare (var. vericare), adj. indef., cu ori.

cáre2

pr. rel. m. și f., sg. și pl.; g. sg. antepus (al, a, ai, ale) m. cắrui (0mul în a cărui casă am intrat), f. cắrei; postpus m. cắruia (Omul în casa căruia am intrat), f. cắreia; d. sg. m. cắruia, f. cắreia; g. pl. antepus m. și f. (al, a, ai, ale) cắror, postpus cắrora; d. pl. m și f. cắrora

cáre1

pr. int. m. și f., sg. și pl.; g. sg. independent/postpus m. cắruia, f. cắreia ( A căruia dintre ei este casa?/În casa căruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. cắrui, f. cắrei (În a cărui casă ai intrat?); d. sg. m. cắruia, f. cắreia (Căruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent/postpus cắrora, antepus (al, a, ai, ale) cắror; d. pl. m. și f. cắrora

cáre3

adj. pr. m. și f., sg. și pl.; g.-d. sg. m. cắrui (Cărui om i-ai spus? Casa cărui om este asta?); f. cắrei; pl. g.-d. m. și f. cắror

CAR2,

care, s.n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ♢ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ♢ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ♢ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ♢ Loc adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CAR

s. v. grămadă, moară, mulțime, țintar.

CAR

s. 1. car funebru v. dric; car funerar v. dric; car mortuar v. dric. 2. (ASTRON.) Carul-Mare = (livr.) Ursa-Mare; Carul-Mic = (livr.) Ursa-Mică. 3. (TEHN.) (reg.) căruță, masă, război, sclai. (~ la joagăr.)

car

(vehicul) s. n., pl. cáre

CAR1 ~e

n. 1) Vehicul cu patru roți tras, de obicei, de boi, folosit pentru transportarea încărcăturilor mari. ♢ ~ funebru vehicul cu care sunt duși morții la cimitir; dric. A pune ~ul înaintea boilor a face ceva altfel decât este normal; a fi nepriceput. 2) Cantitate de material care încape într-un asemenea vehicul. Un ~ de fân. 3) (în antichitate) Trăsură cu două roți, trasă de cai și folosită la festivități și ceremonii. ~ de triumf. 4) fig. Cantitate mare de ceva; grămadă; mulțime. Un ~ de ani. ♢ Cu ~ul în cantitate mare; cu grămada; din belșug. 5): ~ul-Mare constelație alcătuită din șapte stele ce reprezintă un car cu oiște; Ursa-Mare. ~ul-Mic constelație asemănătoare cu Carul-Mare, dar cu distanța dintre stele mai mică; Ursa-Mică. /<lat. carrus

car (cáre),

s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s.f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s.m. (înv., căruțaș); cărucior, s.n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s.n. (car, căruță); căruță, s.f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s.m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

cară-te!

interj. pleacă!, du-te!, fugi!, dispari!

CAR DE ASÁLT

s. v. tanc.

CAR DE ASÁLT

s. v. tanc.

CAR DE FÓC

s. v. locomotivă, mașină, tren.

care ești din Focșani?

expr. (deț.) cine poate să-mi aprindă o țigară?

care va să zică

loc. conjcț.

CARUL-LUI-DUMNEZÉU

s. v. vizitiul.

Cárul-Máre

(astron.) s. pr. n.

CARUL-PĂDÚRILOR

s. v. arnică, podbal-de-munte.

CARUL-ZÂNELOR

s. v. arnică, podbal-de-munte.

CĂRÁ,

car, vb. I. 1. Tranz. A duce ceva dintr-un loc în altul; a transporta (în cantități mari). ♢ Expr. A căra apa cu ciurul = a munci în gol, a se agita fără rezultat. A căra cuiva (la) pumni (sau palme, gârbace etc.) = a da cuiva multe lovituri cu pumnul (sau cu palma, cu biciul etc.), a bate zdravăn pe cineva. A-l căra (pe cineva) păcatele = a se lăsa dus, târât oarecum fără voie. 2. Refl. (Rar) A se duce dintr-un loc în altul. ♦ (Fam.) A pleca repede (și pe furiș) de undeva; a se cărăbăni. – Lat. *carrare.

CĂRÁ

vb. 1. a duce, a purta, a transporta, (reg.) a cărăbăni, (înv.) a podvodări, a transportarisi. (Doi sanitari ~ bolnavul.) 2. v. pleca. 3. v. fugi.

cărá

vb., ind. prez. 1 sg. car, 3 sg. și pl. cáră; conj. prez. 3 sg. și pl. cáre

A SE CĂRÁ mă car

intranz. pop. A pleca de undeva (repede și pe furiș); a se cărăbăni. /<lat. carrare

A CĂRÁ car

tranz. (obiecte sau ființe) A duce dintr-un loc în altul. ♢ ~ apă cu ciurul a munci fără nici un rost. /<lat. carrare

cărá (cár, át),

vb. – 1. A duce, a transporta cu carul sau cu căruța. – 2. A transporta, a duce. – 3. A da lovituri, pumni. – 4. A lua cu sine, a duce, a tîrî. – 5. (Refl.) A se cărăbăni. – 6. (Arg.) A se face nevăzut, a chiuli. În general, este considerat der. de la un lat. *carrāre, de la carrus (Pușcariu 285; Candrea-Dens., 255; REW 1721; DAR); însă formația lat. nu pare normală. Ar fi de așteptat forma *carriare, ca în calabr. carriare, napol. carreare, fr. charrier, sp. (acarrear). Este posibil să se fi produs o contaminare cu lat. chalāre „a coborî”, de unde it. calare, sp. calar (REW 1487); acest ultim cuvînt ar explica mai bine sensul 3 din rom. Cf. totuși v. sard. carrare „a căra” (Atzori 90). La sensul 6 se poate să fi intervenit o contaminare cu țig. kere „a casa”, cf. cărel. Der. cărat, s.n. (acțiunea de a căra, transport); cărător, s.m. (hamal); cărător, s.n. (coș, coșarcă); cărătură, s.f. (cărat); cărel, interj. (valea!, întinde-o!), probabil datorită contaminării cu țig. kere „a casa” (Graur 134); cărăuș, s.m. (persoană care cară, transportator; cea de a doua stea din Ursa Mare), cu duf. -; cărăușesc, adj. (propriu cărăușilor); cărăuși, vb. (a căra, a transporta cu carul; a face cărăușit); cărăușit, s.n. (cărat). Din rom. provine bg. karam „a conduce” (Capidan, Raporturile, 205).

cu carul

expr. mult, din belșug.

cu trei roate la car

expr. nebun, aiurit.
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar