Crăciún (crăciúnuri),
s.n. –
1. Sărbătoarea creștină a
Nașterii Domnului. –
2. Imagine sfîntă care
reprezintă Nașterea, și pe care
preotul o
aduce în
casele credincioșilor. –
3. (S.m.)
Personaj mitic,
moș bun care
întruchipează sărbătorile Crăciunului, corespunzînd
uneori Regilor magi din
tradiția spaniolă. – Mr., megl.
Crățun, Crăciun, Cărțun. Origine foarte discutată.
Fonetismul din mr.
indică un
etimon lat., care
trebuie să fie lat.
creātiōnem, cu
sensul de „
copil,” ca în
sard.
kriathone (Wagner 90), v. sp.
criazón, cf. sp.
crio. Crăciun trebuie să fi
însemnat la
început „
Pruncul Iisus”, care
explică și
folosirea acestui cuvînt ca
nume de
botez și de
familie,
iar mai tîrziu
personificarea sărbătorii.
Etimonul creātiōnem a
fost deja propus,
dar cu
sensul de „
creație” sau „
naștere”. (A. Densusianu,
Hlr., 262; Jagič,
Arch. slaw. Phil., XXXIII, 618;
Pascu,
Beiträge, 8;
Pascu, I, 69). Această
soluție nu pare
posibilă,
fiind negarea directă a
dogmei creștinești a
Întrupării (
născut, iar nu făcut), și
fiindcă lasă fără obiect personificarea și
fără explicație numele de
persoană Crăciun.
Dificultățile care s-au
opus der. din
creātiōnem (de Rosetti,
BL, XI, 56) sînt
pierderea inexplicabilă a lui
-e și
rezultatul ea ›
ă, și acesta se
reduce la
e în
poziție atonă, de unde
rezultatul de
așteptat *
Creciune).
Cele două argumente sînt insuficiente:
pierderea lui
-e este
normală în acest
caz, cf.
tăun, păun, bărzăun(e), și pe de altă
parte,
numele de
persoană la care
nominativul s-a
confundat cu vocativul: Bασίλιος ›
Vasile,
Petrus ›
Petru și
Petre, Γρηγόριος ‹
Grigore, față de ’Iωαννης ›
Ioan. Pe de altă
parte,
ideea că
hiatul e-a trebuie să se
reducă la
a este
falsă, și se
bazează pe
false analogii:
videbat are în
e-a secundar și
catella a
ajuns la
rezultatul ea printr-un
mecanism pe care nu
îl cunoaștem.
Hiatul e-a se
reduce normal la
ă,
cum arată Rosetti,
Mélanges, 353, cînd
obține de la
Diana, *
zănă și de
aici zînă. Prin
urmare,
credem că
rezultatul creātiōnem ›
Crăciun este
fonetic normal și
logic, din
punct de
vedere semantic,
dacă se
pleacă de la
semnificația de „
copil”.
Celelalte etimoane lat. care s-au
propus sînt mai
puțin convingătoare: lat.
(in)carnatiōnem (
Lexiconul de la
Buda); lat.
crastĭnum (Hasdeu 615); lat.
Christi iēiūnium (Schuchardt,
Literaturblatt,
VII, 154;
ZRPh., XV, 93); lat.
Christi- cu un al
doilea element neclar, cf.
alb.
Kèrsendeljë › lat.
Christi natalia (Meyer 189); lat.
călātiōnem „
chemare adresată de
preot poporului, în
prima zi a
fiecărei luni” (P. Papahagi,
Conv. Lit., XXXVII, 670; Pușcariu 407; Capidan,
Dacor., III, 142; T. Papahagi,
LL, III, 211-3 și 220; cf.
împotrivă Iorga,
Revista istorică, XVIII, 220).
Același cuvînt
apare în mai
multe limbi care au
fost în
contact cu
rom.; cf. bg.
kračon, kračunek (după Mladenov 256,
direct din lat.), sb.
Kračun „
nume de
persoană” (Daničič, V, 429), rut.
k(e)rečun, kračun, g(e)rečun, v.
rus.
koročjun „o
anumită epoca a
anului,
nedeterminată în
texte”,
rus.
koročun „
solstițiu de
iarnă” și „
moarte”. Această răspîndire a cuvîntului i-a
făcut pe
unii filologi să se gîndească la o
posibilă origine sl. (Cihac, II, 79; Philippide,
Principii, 17; Domaschke 163; Weigand,
BA, III, 98-104; Rosetti,
BL, XI, 56; Vasmer 633),
bazat pe
kratŭkŭ „
scurt”, sau pe
kračati „a
face pași”. Vasmer
adaugă că der. din
rom. nu este
posibilă întrucît
apare în v.
rus. (
cronica de la Novgorod) din 1143.
Argumentul nu pare
suficient,
deoarece se
știe că pe
vremea aceea
rușii veneau în
contact cu
populațiile danubiene; este însă
sigur că
rusa nu are alte
cuvinte rom.
atît de
vechi, și că în
general are
foarte puține.
Totuși,
etimoanele slave propuse nu
par posibile,
kratŭkŭ fiindcă der.
ar fi
imposibilă în această
formă (Berneker 604) și
kračati pentru că se
bazează pe o
simplă consonanță,
fără legătură semantică vizibilă.
Ipoteza lui Rosetti, după care
creātiōnem „
creație”
ar fi
trecut în sl. ca
termen ecleziastic, nu
suprimă dificultățile,
căci este
imposibil de
admis,
cum o
face autorul, că „la langue de l'église a également employé creatio” în
loc de
Crăciun pentru rațiunile dogmatice expuse. În sfîrșit,
sensul de „
moarte violentă” sau „
moarte în
floarea tinereții”,
propriu rus., pare a se
explica prin
rom.
crăciuni, vb. (a
vărsa sînge, a
ucide),
datorită obiceiului de a
tăia porcul în
ajun de
Crăciun, cf.
ți-a venit Crăciunul, „ți-a
sosit ceasul de pe
urmă”.
Pentru originea rom. a sl. cf. Jagič,
Arch. slaw. Phil., II, 610; Schuchardt,
Arch. slaw. Phil., IX, 526; Berneker 604; Capidan,
Raporturile, 182.