definiția cumpana definiție dex

CÚMPĂNĂ,

cumpene, s.f. 1. Dispozitiv format dintr-o bârnă mobilă de lemn așezată pe un stâlp înalt, având legată la un capăt o greutate pentru echilibru și la celălalt o găleată, cu ajutorul căruia se scoate apa din fântână. 2. Cântar format dintr-o pârghie cu brațe egale și o limbă care oscilează la cea mai mică aplecare a talerelor. ♢ Expr. A arunca (ceva) în cumpănă = a aduce (ceva) ca argument decisiv în rezolvarea unei probleme. A trage (greu) în cumpănă = a avea importanță (mare). A fi (sau a sta) în cumpănă = a șovăi în luarea unei hotărâri. (Înv.) A pune (pe cineva) în cumpănă = a pune (pe cineva) în încurcătură. ♦ Echilibru. ♢ Loc. adj. și adv. (Despre arme) În cumpănă = în cumpănire. ♢ Expr. A ține (ceva) în cumpănă = a ține ceva în poziție suspendată, făcând să balanseze. ♦ Fig. Limită, măsură; moderație. Trebuie să aibă omul, în ființa lui, buna cumpănă a înțelepciunii. 3. Simbol al justiției, reprezentat printr-o balanță. ♦ Una dintre constelațiile zodiacului, reprezentată printr-o balanță. 4. (În sintagmele) Cumpăna apelor sau cumpănă de ape = punct înalt de teren de unde apele își trag izvorul și de unde se separă, pornind la vale pe unul dintre cele două versante. Cumpăna nopții = miezul nopții. 5. Nume dat unor instrumente folosite la verificarea direcției orizontale sau verticale a unui obiect; nivelă cu bulă de aer. 6. Fig. Soartă (rea); primejdie, nenorocire; încercare la care este supus cineva. ♦ Ploaie mare, rupere de nori. – Din sl. konpona.

CÚMPĂNĂ

s. 1. (Ban. și Transilv.) ghermăn. (~ la fântână.) 2. (ASTRON.; n. pr. art.) Balanța. 3. v. echilibru. 4. (TEHN.) boloboc, nivelă cu bulă de aer. 5. (TEHN.) capră. (~ la moară.) 6. (TEHN.; la pl.) v. aripi.

CÚMPĂNĂ

s. v. aripă, balanță, cântar, cruce, crucea dinainte, încercare, posadă, restriște, schimbătoare, spetează.

cúmpănă

s. f., g.-d. art. cúmpenei; pl. cúmpene

CÚMP//ĂNĂ ~ene

f. 1) Instalație simplă de scos apa, constând dintr-o bârnă fixată în furca unui stâlp, având la un capăt o căldare, iar la celălalt capăt o greutate. 2) Instrument pentru măsurarea greutății constând dintr-o pârghie cu brațe egale și două talere, care se echilibrează cu greutăti etalonate; cântar; balanță. ♢ A trage (greu) în ~ a avea valoare. A sta în ~ a șovăi; a ezita. 3) Simbol al justiției reprezentat printr-o balanță. 4) Instrument folosit la verificarea poziției verticale sau orizontale. ♢ ~ăna apelor, ~ de ape linia de despărțire a două bazine hidrografice. ~ăna nopții miezul nopții. 5) Stare a omului care se ține bine pe picioare. A-și pierde ~ăna. 6) Încercare grea la care este supus cineva. Am avut o ~. 7) art. A noua dintre cele 12 constelații ale zodiacului, reprezentată printr-o balanță. /<sl. konpona

cúmpănă (cúmpene),

s.f. – 1. Balanță, cîntar. – 2. Balanță, constelație. – 3. Cantitate de brînză ce reprezintă cîștigul propietarului unei turme. – 4. Așchie. – 5. Pîrghie. – 6. Targă, brancardă. – 7. Dispozitiv de scos apa din fîntînă. – 8. Balansoar, culisă. – 9. Pendulă. – 10. Orcic, cruce. – 11. Greutate cu plumb. – 12. Echilibru, echidistanță. – 13. Ponderație, cumpătare. – 14. Margine, limită, frontieră. – 15. Linia despărțitoare a apelor. – 16. Șovăială, bîlbîială, năuceală. – 17. Pericol, necaz, belea. Sl. kǫpona, din lat. campana (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 329; Cihac, II, 87; Byhan 314; Berneker 600; Conev 78), cf. bg. kăpona, alb. kumpóna. Der. directă din lat. (Schuchardt, Vokalismus, III, 51; Șeineanu, Semasiol., 181), nu este posibilă, cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 277. – Der. cumpăni, vb. (a cîntări; a echilibra, a egala; a compara, a pune în balanță, a confrunta; refl., a se asemăna, a fi la fel; a considera, a aprecia; a măsura, a calcula; a trece dincolo de zenit, a începe să coboare; a fi în echilbru instabil; refl., a intenționa, a se gîndi la, a plănui; refl., a oscila, a fluctua; refl., a șovăi, a se îndoi, a oscila; a sta în echilibru; a contrabalansa, a echilibra); cumpănitor, adj. (care cumpănește); cumpăneală, s.f. (echilibru, cumpănire, chibzuială); descumpăni, vb. (a dezechilibra); necumpănit, adj. (nechibzuit); precumpănitor, adj. (decisiv, determinant). După Edelspacher 17, din rom. provine mag. kompona.