înciudez, vb. I. Refl. și (rar) tranz. A fi sau a face să fie cuprins de ciudă; a ciudi. – În + ciudă.
vb. a (se) necăji, a (se) supăra, (pop.) a (se) ciudi.
vb., ind. prez. 1 sg. înciudéz, 3 sg. și pl. înciudeáză
tranz. rar A face să se înciudeze. /în + ciudă
intranz. A fi cuprins de ciudă. /în + ciudă