încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
încuibez, vb. I. Refl. A-și face cuib; a se vârî (unde nu-i este locul); a se oploși. ♦ Fig. A pătrunde adânc; a se înrădăcina. [Prez. ind. și: încúib] – În + cuib.
vb. a se înrădăcina, a se statornici, (fig.) a se înțeleni.
vb. a se înrădăcina, a se statornici, (fig.) a se înțeleni.
vb., ind. prez. 1 sg. încuibéz, 3 sg. și pl. încuibeáză
vb., ind. prez. 1 sg. încuibéz, 3 sg. și pl. încuibeáză
intranz. 1) pop. A se instala undeva nepoftit, incomodând. 2) fig. (despre sentimente, stări etc.) A pătrunde adânc; a prinde rădăcini adânci. /în + cuib