încúr, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A mâna caii repede; a goni. ♦ Refl. (Despre cai) A porni la fugă, a se întrece alergând; a alerga în voie. – Lat. *incurrare (= currere).
vb. v. alerga, fugi, goni.
vb., ind. prez. 3 sg. și pl. încúră