îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
îndătinez, vb. I. Refl. (Rar) A se obișnui (cu) ceva. ♦ Tranz. A avea obiceiul să..., a obișnui. [Var.: îndatiná vb. I] – În + datină.
vb., ind. prez. 1 sg. îndătinéz, 3 sg. și pl. îndătineáză
vb., ind. prez. 1 sg. îndătinéz, 3 sg. și pl. îndătineáză
tranz. 1) A face să se îndătineze. 2) rar (urmat de o propoziție completivă) A practica drept obicei; a obișnui. /în + datină
tranz. 1) A face să se îndătineze. 2) rar (urmat de o propoziție completivă) A practica drept obicei; a obișnui. /în + datină