îndreptuiesc, vb. IV. Tranz. (Înv.) A îndreptăți. – În + drept + suf. -ui (după îndritui).
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îndreptuiésc, imperf. 3 sg. îndreptuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. îndreptuiáscă
tranz. pop. (persoane) A repune în drepturi. /în + drept + suf. ~ui