înfeudez, vb. I. Tranz. A supune, a robi. ♦ Refl. A se subordona întru totul unei persoane. [Pr.: -fe-u-] – Din fr. inféoder, lat. infeodare.
vb. (sil. -fe-u-), ind. prez. 1 sg. înfeudéz, 3 sg. și pl. înfeudeáză
tranz. (popoare, țări, teritorii) A lua în stăpânire; a face să piardă independența; a supune; a înrobi. /<fr. inféoder, lat. infeodare
intranz. A se pune în dependență totală față de cineva, pierzându-și libertatea de acțiune; a se supune. /<fr. inféoder, lat. infeodare