definiția înfirare definiție dex

înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

înfír, vb. I. Tranz. (Rar) 1. A coase sau a broda cu fir. 2. A depăna fire toarse. – În + fir.

vb. v. înșira, înșirui.

vb. v. înșira, înșirui.

vb., ind. prez. 1 sg. înfír, 3 sg. și pl. înfíră

vb., ind. prez. 1 sg. înfír, 3 sg. și pl. înfíră

tranz. 1) rar (băsmăli, cămăși, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfășura pe un mosor sau a face ghem; a depăna. /în + fir

tranz. 1) rar (băsmăli, cămăși, bluze) A broda cu fir. 2) (fire toarse) A înfășura pe un mosor sau a face ghem; a depăna. /în + fir

, înfiréz, vb. I (reg., înv.) 1. a pune în fir mărgelele; a înșira. 2. a coase cu fir, a broda cu fir. 3. a băga ața în ac.

, înfiréz, vb. I (reg., înv.) 1. a pune în fir mărgelele; a înșira. 2. a coase cu fir, a broda cu fir. 3. a băga ața în ac.