îngurzesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A strânge, a încreți marginile unei opinci, ale unei pânze, ale unui sac etc. cu o sfoară, cu o curelușă trecută prin mai multe găuri. ♦ Fig. A desena în linii curbe în zigzaguri. [Var.: îngruzí vb. IV] – În + gurgui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îngurzésc, imperf. 3 sg. îngurzeá; conj. prez. 3 sg. și pl. îngurzeáscă
, îngurzésc, vb. IV (reg.) 1. a confecționa din piele udă, prin încrețirea cu o curelușă, opincile țărănești. 2. a coase provizoriu, prin strângerea pereților sacului, găurile sau rupturile acestuia. 3. a face crețe, a încreți, a boți pe margini (cămășile, ciorecii, pânza, pănura, plasa de pește). 4. (fig.; refl.) a se încreți obrazul sau gura. 5. (despre porumb; când încep să apară boabele) a face boabe, a îngingia.