înrădăcinez, vb. I. Refl. A se fixa în pământ prin rădăcini; a prinde rădăcini. ♦ Fig. A pătrunde adânc (în conștiință, în obișnuință etc.). – În + rădăcină.
vb. a se încuiba, a se statornici, (fig.) a se înțeleni. (Un obicei care s-a ~.)
vb., ind. prez. 1 sg. înrădăcinéz, 3 sg. și pl. înrădăcineáză
tranz. A face să se înrădăcineze. /în + rădăcină
pers. 3 se ~eáză intranz. 1) (despre plante) A slobozi rădăcini (adânci); a se fixa în pământ cu ajutorul rădăcinilor. 2) fig. (despre obiceiuri, idei) A prinde rădăcini; a intra adânc în uz; a deveni obișnuit; a se încetățeni; a se statornici; a se împământeni; a se consimți. /în + rădăcină