s.f. (Rar) Acțiunea de a (se) înspăimânta și rezultatul ei; spaimă. – V. înspăimânta.
s. f., g.-d. art. înspăimântării
înspăimấnt, vb. I. Refl. A fi cuprins de spaimă. ♦ Tranz. A inspira spaimă, groază, a băga spaima în cineva. – În + spăimânta.
vb., ind. prez. 1 sg. înspăimânt, 3 sg. și pl. înspăimântă
tranz. A face să se înspăimânte. [Sil. în-spăi-] /în + a spăimânta