întrebuințați, -te, adj. De care s-a făcut (mult) uz; care a fost folosit; uzat, purtat2. – V. întrebuința.
, întrebuințáți, s.m. (înv.) funcționar, împiegat.
întrebuințez, vb. I. Tranz. A folosi, a utiliza. ♢ Refl. pas. Acest produs se întrebuințează în industria chimică. – În + trebuința.
vb. 1. v. aplica. 2. v. folosi. 3. v. circula. 4. v. uza. 5. a (se) folosi, a se servi, a se sluji, a umbla, a utiliza, a uza. (~ diverse terti-puri.) 6. v. practica. 7. v. consuma. 8. v. pierde.
vb. (sil. -bu-in-), ind. prez. 1 sg. întrebuințéz, 3 sg. și pl. întrebuințeáză
întrebuințez v.r. (sport) a-și apăra în mod corect șansele într-o confruntare.