(1) învățăminte, s.n. 1. Precept din care se deduce un mod de a acționa, de a gândi etc.; învățătură. 2. Domeniul și activitatea de instruire și de educare (prin școli); p. ext. totalitatea instituțiilor școlare. – Învăța + suf. -ământ (după fr. enseignement).
s. 1. instrucție, învățătură, (înv.) pedeapsă. (Procesul de ~.) 2. concluzie, învățătură, (fig.) lecție. (A tras ~mintele care se impuneau.)
s. n., (precepte, învățături) pl. învățămínte
n. 1) la sing. Activitate social organizată de instruire și de educare a tinerei generații. 2) la sing. Totalitate a instituțiilor de instruire dintr-o țară. ~ public. ~ mediu. ~ superior. 3) Concluzie dedusă din practica vieții sociale sau individuale; învățătură; lecție. ~intele istoriei. 4) fam. Îndrumare dată cuiva sau primită de cineva. /a învăța + suf.~ământ