învălătuciri, s.f. Acțiunea de a (se) învălătuci și rezultatul ei; vălătuceală. – V. învălătuci.
s. f., g.-d. art. învălătucírii; pl. învălătucíri
învălătucesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) face ghem1, vălătuc; a (se) înfășura, a (se) încolăci. 2. Tranz. A construi un perete din vălătuci. În + vălătuc.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. învălătucésc, imperf. 3 sg. învălătuceá; conj. prez. 3 sg. și pl. învălătuceáscă
tranz. 1) A face să se învălătucească; a înfășura; a încolăci. 2) A înveli de jur împrejur; a înfășura. /în + vălătuc