s.n. (Rar) Șinuire. – V. șinui.
-Ă, șinuiți, -te, adj. Legat, ferecat cu șine. – V. șinui.
adj. v. ferecat.
s. v. ferecare.
s. n.
, șinuiesc, vb. IV. Tranz. A pune șine (la o roată de lemn, p. ext. la un vehicul), a fereca. – Șină + suf. -ui.
vb. v. fereca.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. șinuiésc, imperf. 3 sg. șinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. șinuiáscă
tranz. (roți, sănii etc.) A înzestra cu șine (pentru a feri de uzură sau pentru a mări posibilitatea de alunecare, de rezistență); a încălța. /șină + suf. ~ui