s.f. v. spangă.
s.f. – 1. Spadă. – 2. Baionetă. – Var. spa(n)gă. Sl., cf. sb., rus. špaga (Cihac, II, 392; Tiktin; Sanzewitsch 210), var. cu n poate prin intermediul ngr., cf. ngr. σπάγος și σπάγγος „funie”.
s.f. – Bacșiș, mită. Origine incertă. Legătura cu șpagă „spadă” nu este sigură, cf. Chelaru, BF, IV, 128; și cu atît mai puțin apare chiar legătura semantică cu fr. épingles, sp. alfileres. După Scriban, din sb., rus. špag „buzunar”. Ar putea fi vorba de o confuzie între spa(n)gă „spadă” și spenge, var. a lui spență „suprasarcină”, v. aici.
s.f. (Mold., ȚR) Armă albă. A: Au sărit pe o fereastră cu șpaga a mînă în gloata turcilor. PSEUDO-MUSTE. Au lepădat spăgile. NECULCE. Au întrat în Iași cu mare alai și cu multă oaste cu spegele scoase din teacă. CANTA; cf. IM 1754, 72v. B: Au scos șpaga și l-au jungheat. R. POPESCU. Care nevoie văzînd straordinariul și ceialalți, au scos șpăgile să se apere. IM 1730, 102r. Variante: spagă (NECULCE; CANTA). Etimologie: rus. špaga.