s. f. (sil. -mu-i-), g.-d. art. ștemuitoárei; pl. ștemuitoáre
s. f. (sil. -mu-i-), g.-d. art. ștemuitoárei; pl. ștemuitoáre
, ștemuitori, -oare, subst. 1. S.n. Sculă în formă de daltă boantă cu care se efectuează ștemuirea. 2. S.m. și f. Muncitor care ștemuiește. [Pr.: -mu-i-] – Ștemui + suf. -tor.
(persoană) s. m. (sil.-mu-i-), pl. ștemuitóri
(instrument) s. n. (sil. -mu-i-), pl. ștemuitoáre
n. Unealtă în for-mă de daltă, folosită la ștemuire. [Sil. -mu-i-] /a ștemui + suf. ~tor
m. și f. Muncitor specializat în operații de ștemuire. [Sil. -mu-i-] /a ștemui + suf. ~tor