, știftuiesc, vb. IV. Tranz. A pune știfturi. – Știft + suf. -ui.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. știftuiésc, imperf. 3 sg. știftuiá; conj. prez 3 sg. și pl. știftuiáscă
tranz. (obiecte de încălțăminte sau piese de metal) A bate sau a prinde în știfturi. /știft + suf. ~ui