, știrbituri, s.f. 1. Loc gol lăsat de căderea unuia sau a mai multor dinți; știrbenie. 2. Loc unde marginea unui obiect este ruptă, ciocnită; p. ext. ruptură, gaură. 3. Fig. Diminuare a valorii, a însemnătății etc. (cuiva sau a ceva); încălcare, nesocotire (a unei legi, a unui drept etc.). – Știrbi + suf. -tură.
s. 1. (rar) știrbenie, (înv. și reg.) știr-bină, (reg.) știrbeală. (~ la dinți.) 2. ciobitură, ciocnitură, (înv. și reg.) știrbină, (reg.) ciumbli-tură, știrbeală. (~ a unui pahar.)
s. f., g.-d. art. știrbitúrii; pl. știrbitúri