definiția țiitori definiție dex

(loc) s. f. pl. (sil. ți-i-)

(loc) s. f. pl. (sil. ți-i-)

s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

s. v. amantă, concubină, iubită, prietenă.

(persoană) s. f. (sil. ți-i-), g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre

(persoană) s. f. (sil. ți-i-), g.-d. art. țiitoárei; pl. țiitoáre

f. Loc pe unde trec animale sălbatice și unde vânătorii stau de pândă. /a ține + suf. ~toare

f. pop. Femeie întreținută de un amant. /a ține + suf. ~toare

f. pop. Femeie întreținută de un amant. /a ține + suf. ~toare

țiitori, -oare, s.f., adj. 1. S.f. (Pop.) Concubină. 2. S.f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor.

țiitori, -oare, s.f., adj. 1. S.f. (Pop.) Concubină. 2. S.f. pl. Loc unde stă vânătorul la pândă; loc pe unde trece vânatul. 3. Adj. (Înv.) Care ține mult timp; durabil. [Pr.: ți-i-] – Ține + suf. -itor.

adj. v. durabil, rezistent, solid, trainic.

adj. m. (sil. ți-i-), pl. țiitóri; f. sg. și pl. țiitoáre