țiuituri, s.n. Faptul de a țiui; sunet prelung și ascuțit; țiuitură. [Pr.: ți-u-] – V. țiui.
s. v. țiuitură.
s. n. (sil. ți-u-), pl. țiuíturi
n. 1) v. a Țiui. 2) Sunet caracteristic, produs de o ființă care țiuie. [Sil. ți-u-] /v. a țiui
țiuituri, s.f. Țiuit. [Pr.: ți-u-i-] – Țiui + suf. -tură.
s. piuit, piuitură, șuierat, șuierătură, țiuit, vâjâit, vâjâitură, (rar) piuială. (~ glonțului pe la urechea cuiva.)
s. f. (sil. ți-u-i-), g.-d. art. țiuitúrii; pl. țiuitúri