definiția țocăit definiție dex

, țocăituri, s.n. (Fam.) Faptul de a (se) țocăi; sărut zgomotos, pupătură. ♦ Zgomot făcut de copii când sug. – V. țocăi.

, țocăituri, s.n. (Fam.) Faptul de a (se) țocăi; sărut zgomotos, pupătură. ♦ Zgomot făcut de copii când sug. – V. țocăi.

s. v. sărut, sărutare, sărutat.

s. v. sărut, sărutare, sărutat.

s. n., pl. țocăíturi

s. n., pl. țocăíturi

n. rar 1) v. A ȚOCĂI. 2) Zgomot caracteristic, produs de o ființă care țocăie. /v. a (se) țocăi

n. rar 1) v. A ȚOCĂI. 2) Zgomot caracteristic, produs de o ființă care țocăie. /v. a (se) țocăi

, țócăi, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta (cu zgomot). 2. Intranz. (Despre copii) A mișca buzele prin somn ca și când ar suge. – Țoc + suf. -ăi.

vb. v. săruta.

vb., ind. și conj. prez. 1 sg. țócăi, 3 sg. și pl. țócăie, imperf. 3 sg. țocăiá

rar 1. tranz. A săruta zgomotos; a pupa cu sunet. 2. intranz. (despre copii) A imita suptul în timpul somnului, producând un zgomot caracteristic. /țoc + suf. ~ăi

intranz. rar A face (concomitent) schimb de săruturi zgomotoase (cu cineva). /țoc + suf. ~ăi

, țocăiésc, vb. IV (reg. și fam.) 1. a săruta cu zgomot. 2. a plescăi.