, țuicăresc, vb. IV. Refl. A bea țuică, a se cinsti cu țuică; a se țuicui. – Țuică + suf. -ări.
vb. a se țuicui. (Se ~ toată ziua.)
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țuicărésc, imperf. 3 sg. țuicăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. țuicăreáscă