definiția abatii definiție dex

(CUIVA DE LA CEVA): A distrage de la o preocupare.

: A schimba, direcția, sensul, evoluția.

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. și A abate de la calea cea dreaptă; A abate de la calea dreaptă; A abate de la drumul cel drept.

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea bună.

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

(PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o obligație, la o datorie.

(PE CINEVA): A împinge, a atrage pe căi greșite; v. A abate de la calea cea dreaptă.

: A face, a determina să renunțe la o dorință, la un principiu, la o hotărâre.

(PE CINEVA): A face, a determina să renunțe la o discuție, la o dezbatere, la un subiect.

(CUIVA DE LA CEVA): A face, a determina pe cineva să nu se mai gândească la ceva.

, abați, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abații. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

s. m., pl. abáți

m. 1) Stareț al unei abații. 2) Preot catolic. /<it. abbate

s.m. – 1. Titlu dat superiorului unei abații. – 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. < It. abate. – Der. abațial, adj. (referitor la o abație), din it. abbaziale; abație, s.f. (mănăstire condusă de un abate) , din it. abbazia; abatisă (călugăriță care conduce o abație), din lat. abbatissa (sec. XIX).

s.m. Titlu dat superiorului unei abații sau (în mod excepțional) unor preoți catolici – Lat. lit. abbas, -atis.

s.m. 1. Stareț, superior al unei mănăstiri catolice de călugări. 2. Titlu onorific care se dă unor clerici catolici. [< it. abbate, cf. lat. abbas].

s. m. 1. superior al unei abații. 2. preot, cleric la catolici. (< it. abbate)

, abáți, s.m. ~ (din aram. abba (= tată), prin interm. gr. άββας și lat. abbas, -atis) [DRAE]

abați, s.m. 1. Titlu dat superiorului unei abații; persoană care are acest titlu. 2. Titlu onorific acordat unor preoți catolici; persoană care poartă acest titlu. – Din it. ab(b)ate.

, abații, s.f. Mânăstire catolică cu statut special (împreună cu averea, domeniile ei), condusă de un abate¹ sau o abatesă (1) și depinzând de un episcop sau direct de papă². – Din it. ab(b)azia.

s. f., art. abațía, g.-d. art. abațíei; pl. abațíi, art. abațíile

f. Mănăstire catolică condusă de un abate. [G.-D. abației] /<it. ab[b]azia

abații, s.f. Mânăstire catolică (împreună cu averea, domeniile ei) condusă de un abate. – It. abbazia.

s.f. (Rar) Mănăstire catolică cu proprietăți și venituri condusă de un abate. ♦ Stăreție. [Gen. -iei. / < it. abbazia, cf. lat. abbatia].

s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă (< it. abbazia)