definiția abaua definiție dex

, abale, s.f. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. – Din tc. aba.

interj. (Înv.) (În propoziții interogative) exprimă mirarea sau atrage atenția cuiva când i se vorbește.

s. dimie, pănură, (pop.) suman, (reg.) saiac, zeghe. (Haină țărănească de ~.)

s. f., art. abáua, g.-d. art. abálei; pl. abále

interj.

(abále), s.f. – Dimie, țesătură groasă de lînă. – Mr., megl. abă. < Tc. aba (Miklosich, Fremdw., 73; Șeineanu, II, 3; Lokotsch 2), cf. ngr. άμπᾶς, bg. aba – Der. abager, s.m. (persoană care fabrică sau vinde țesături; croitor); abagerie, s.f. (fabrică sau prăvălie de țesături); abagiu, s.m. (persoană care fabrică sau vinde țesături).

interj. – Exprimă o întrebare nuanțată de îndoială sau mirare. Alteori introduce pur și simplu întrebarea. Creație expresivă.

, abale, s.f. Țesătură groasă de lână (albă), din care se fac haine țărănești; dimie; p. ext. haină făcută din această țesătură. – Tc. aba.

oraș în SE Nigeriei (Imo), la N de Port Hartcourt; 239,8 mii loc. (1987). Centru ind. (țesături de bumbac, săpun, bere).

(2) abale, s.f. 1. Țesătură groasă de lână, de obicei albă, din care se confecționează haine țărănești; dimie, pănură. 2. Sort de aba (1). – Din tc. aba.

Vilmos (1894-1941), pictor și grafician ungur. Compoziții în frescă, tempera și gravuri pe teme religioase („Sfîntul Francisc predicînd păsărilor”) și laice („Oraș vechi din Sicilia”). Între 1921 și 1923, lucrează la Școala de la Baia Mare.