definiția abrupte definiție dex

, abrupți, -te, adj. 1. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat, prăpăstios. 2. Fig. (Despre stil) Fără legătură, inegal. 3. (Despre un organ) Târâtor, repent. – Din fr. abrupt, lat. abruptus.

adj. 1. drept, perpendicular, pieptiș, pieziș, prăpăstios, priporos, râpos, vertical, (rar) prăpăstuit, priporât, (pop.) oblu, (reg.) ponciș, prăvălat, prăvălatic, râpit, râpuros, țărmuros, (prin Transilv.) priporiu, (prin Bucov.) pripos, (înv.) măluros, străminos. (Peretele ~ al muntelui.) 2. repede. (Un traseu ~.)

≠ domol, lin

adj. m. (sil. mf. ab-), pl. abrúpți; f. sg. abrúptă, pl. abrúpte

1) (despre maluri, povârnișuri) Care este în pantă foarte înclinată; aproape vertical. 2) fig. (despre stil) Care nu are legătură între idei. [Sil. ab-rupt] /<lat. abruptus, fr. abrupt

abrupți, -te, adj. (Despre povârnișuri, prăpăstii etc.) Cu pantă repede, greu accesibil; accidentat. – Fr. abrupt (lat. lit. abruptus).

adj. 1. (Despre povârnișuri) Cu pantă foarte înclinată; accidentat, prăpăstios. 2. (Despre stil) Fără legătură; aspru; inegal. 3. (Bot.; despre un organ) Repent, târâtor. // s.n. (Geol.) Orizont (3) [în DN] dur de gresii și calcare, cu înclinare foarte mare, în regiunile cu climă aridă. [Cf. lat. abruptus, fr. abrupt].

(a-brupt) adj. m., pl. abrúpți; f. abrúptă, pl. abrúpte

(a-brupt) s. n., pl. abrúpturi

I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios. 2. (despre stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal. 3. (bot.; despre un organ) terminat brusc. II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1). (< fr. abrupt, lat. abruptus)