definiția absolutoriu definiție dex

, absolutorii, adj. s.n. 1. Adj. Care absolvă, care iartă o vină, un delict, o greșeală. 2. S.n. Certificat de absolvire a unei școli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

adj. m. [-riu pron. -rĩu], f. absolutórie (sil. -ri-e); pl. m. și f. absolutórii

s. n. [-riu pron. -riu], art. absolutóriul; pl. absolutórii, art. absolutóriile (sil. -ri-i-)

Care a absolvit un păcat, un delict etc. /<lat. absolutorius

adj. Care absolvă, iartă un delict, un păcat etc. // s.n. Certificat, adeverință de absolvire a unei școli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].

I. adj. care iartă un delict, un păcat etc. II. s. n. 1. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligație. 2. act de absolvire a unei școli. (< lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)