, aceia, acelea, pron. dem., adj. dem. (postpus) 1. Pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva relativ depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic, însemnat; extraordinar. ♢ Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. 2. Adj. dem. (postpus) Acel, acea. Omul acela. Casa aceea. [Gen.-dat. sg.: aceluia, aceleia, gen.-dat. pl: acelora. – Var.: (Înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.
pr. m., adj. m. (postpus:), g.-d. acéluia, pl. acéia; f. sg. acéea, g.-d. acéleia, pl. acélea, g.-d. m. și f. acélora
adj. dem. v. acel2.
aceia, acelea, pron. dem. (Indică pe cineva sau ceva (mai) depărtat de subiectul vorbitor) Cine e acela? ♢ Loc. adj. (Reg.) Ca acela sau ca aceea = puternic; însemnat; extraordinar. ♢ (Cu formă feminină și sens neutru) Loc. adv. De aceea = pentru acest (sau acel) motiv, din această cauză. După aceea = apoi. Drept aceea = prin urmare; deci. (În) afară de (sau pe lângă) aceea = în plus. [Gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora. – Var.: (înv.) acél, acéa pron. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.