, acoperișuri, s.n. Partea de deasupra care acoperă și protejează o clădire de intemperii; acoperământ. – Acoperi + suf. -iș.
s. acoperământ, înveliș, învelitoare, (înv. și pop.) coperiș, (înv. și reg.) pocriș, (reg.) haizaș, (prin Ban.) astrucământ, (prin Olt.) astrucuș. (~ul unei case.)
s. n., pl. acoperíșuri
n. Parte de deasupra a unei clădiri care o acoperă; acoperământ. ~ de tablă. /a acoperi + suf. ~iș
acoperișuri, s.n. Partea de sus a unei construcții, care o acoperă și o apără de intemperii. – Din acoperi + suf. -iș.