s.n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ♢ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
acuzative, s.n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ♢ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus.
n. gram. Caz în care stau complementul direct, complementul indirect, cel circumstanțial și unele atribute precedate de prepoziții. /<lat. accusativus, fr. accusatif
s.n. sg. Cazul complementului direct, al complementului indirect cu prepoziție și al complementelor circumstanțiale – Fr. accusatif (lat. lit. accusativus).
s.n. Cazul în care stau complementul direct, complementul indirect precedat de prepoziție și complementele circumstanțiale. [Cf. lat. accusativus, fr. accusatif].
s. n. caz al declinării care exprimă unele complemente și unele atribute. (< lat. accusativus, fr. accusatif)