definiția acuze definiție dex

, acúz, vb. I. Tranz. 1. A învinui, a învinovăți. 2. (Franțuzism) A arăta, a vădi, a manifesta. – Din fr. accuser, lat. accusare.

vb. 1. a (se) învinovăți, a (se) învinui, (livr.) a (se) culpabiliza, a (se) incrimina, (prin Mold.) a (se) bănui, (înv.) a (se) jelui, a (se) prihăni, a (se) vinovăți, a (se) vinui. (Se ~ unul pe celălalt.) 2. (JUR.) a inculpa, (livr.) a incrimina. (Îl ~ de omor.)

vb. v. arăta, manifesta, vădi.

≠ a îndreptăți, a justifica, a dezvinovăți, a disculpa

vb., ind. prez. 1 sg. acúz, 3 sg. și pl. acúză

tranz. (persoane) A considera vinovat; a învinui; a învinovăți. ~ de furt. /<fr. accuser, lat. accusare

acúz, vb. I. Tranz. A imputa cuiva o greșeală, un delict, o crimă etc; a învinui, a învinovăți.– Fr. accuser (lat. lit. accusare).

vb. I. tr. 1. A învinui, a învinovăți; a imputa. ♦ (Jur.) A imputa cuiva un delict, o crimă. 2. (Rar) A arăta, a vădi, a dovedi, a manifesta. [< fr. accuser, cf. it., lat. accusare].

vb. tr. 1. a învinui, a învinovăți; a incrimina. ♢ (jur.) a imputa cuiva un delict, o crimă. 2. a arăta, a vădi, a dovedi; a manifesta. (< fr. accusare)

, acuze, s.f. (Livr.) Acuzare. – Din acuza (derivat regresiv).

s. v. acuzare, acuzație, învinovățire, învinuire.

s. f., g.-d. art. acúzei; pl. acúze

s.f. (Jur.; liv.) Învinuire, acuzare. [< acuza, cf. it. accusa].

s. f. acuzare. (< it. accusa)