definiția adoptare definiție dex

, adoptări, s.f. Acțiunea de a adopta. ♢ Adoptarea legilor = votare a proiectelor de legi de către organele legislative. – V. adopta.

s. v. înfiere.

s. f. (sil. mf. ad-) → optare

, adoptări, s.f. Acțiunea de a adopta.

s.f. Acțiunea de a adopta. [< adopta].

s. f., g.-d. art. adoptắrii; pl. adoptắri

, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc. 3. A accepta ceva în urma unui vot. – Din fr. adopter, lat. adoptare.

vb. 1. v. înfia. 2. a-și însuși, a primi, (fig.) a îmbrățișa. (~ o nouă credință.)

≠ a abandona, a respinge

vb. (sil. mf. ad-), ind. prez. 1 sg. adópt, 3 sg. și pl. adóptă; conj. prez. 3 sg. și pl. adópte

tranz. 1) (copii) A primi în familie cu drept de copil legitim; a lua de suflet; a înfia. 2) (păreri, idei, metode etc.) A accepta considerând valabil și urmând. 3)(legi, hotărâri) A aproba prin vot. /<fr. adopter, lat. adoptare

, adópt, vb. I. Tranz. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a vedea sau de a se comporta al cuiva, a accepta o părere, o metodă etc; a accepta ceva în urma unui vot. – Fr. adopter (lat. lit. adoptare).

vb. I. tr. 1. A înfia un copil. 2. A-și însuși felul de a fi al cuiva. ♦ A alege cu predilecție, a admite. ♦ A accepta (prin vot). [P.i. adópt, 3,6 -tă, conj. -te. / < lat. adoptare, cf. fr. adopter, germ. adoptieren].

vb. tr. 1. a înfia un copil. 2. a-și însuși felul de a fi al cuiva. ♢ a alege cu predilecție. 3. a accepta (prin vot). (< fr. adopter, lat. adoptare)