definiția afini definiție dex

, afini, s.m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.

, afini, s.m. Arbust scund, foarte ramificat, cu frunze oval-alungite, cu flori de culoare roz-deschis și cu fructe comestibile, răspândit în regiunile de munte (Vaccinium myrtillus). – Et. nec.

afini, -e, s.m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

afini, -e, s.m. și f. (Jur.) Rudă prin alianță. – Din lat. affinis.

(arbust) s. m., pl. áfini

(arbust) s. m., pl. áfini

(rudă) s. m., pl. afíni

(rudă) s. m., pl. afíni

m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis

m. jur. Rudă prin alianță. /<lat. affinis

m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise și cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.

m. Arbust din regiunile de munte cu frunze ovale-alungite, flori roz-deschise și cu fructe comestibile de culoare neagră-albăstruie. /Orig. nec.

s.m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s.f.; afinet (var. afinar, afiniș), s.n. (loc pe care cresc afini).

s.m. – Arbust scund cu fructe comestibile. – Mr. afin. Lat. daphne, din gr. δάφνη „laur” (Herzog, RF, I, 99-104); cf. calabr. áfina „laur”. Aspectul ambelor plante prezintă o analogie. Iordan, ZRPh., LIV, 367, respinge acest etimon, pentru că nu este clară pierderea lui -d; însă cf. mr. și calabr., ceea ce demonstrează că fenomenul este deja romanic. După Pușcariu, Dacor., VIII, 103-5, și Scriban, etimonul ar fi lat. acinus „boabă”, contaminat cu daphne. Mag. áfonya nu este sursa cuvîntului rom., cum credea Cihac, II, 475, ci derivă de la acesta, ca și rut. (j)afini, jafyna, săs. afunje (Candrea, Elemente, 406). – Der. afină, s.f.; afinet (var. afinar, afiniș), s.n. (loc pe care cresc afini).

, afini, s.m. Arbust cu flori albe-verzui sau roșietice, cu fructe comestibile. (Vaccinium myrtillus).

afini, s.m. (Jur.) Rudă prin alianță. – Lat. lit. affinis.

adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

adj. Înrudit. // s.m. și f. Rudă prin alianță. [< lat. affinis].

I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

I. adj. înrudit. II. s. m. f. rudă prin alianță. (< lat. affinis)

(rudă) s. f., g.-d. art. afínei; pl. afíne