definiția albastrul definiție dex

expr. a cânta melodii triste / melancolice.

, albaștri, -stre, adj., s.n. 1. Adj. Care are culoarea cerului senin. ♦ Fig. Melancolic, trist, sumbru. ♢ Expr. Inimă-albastră = a) suflet trist, p. ext. tristețe, jale; b) necaz, mânie, furie. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. (Fam.) E (cam) albastru = e (cam) rău, (cam) neplăcut, situația e (cam) dificilă. 2. S.n. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată între verde și indigo; culoarea descrisă mai sus; albăstreală, albăstrime. ♢ Albastru de metilen = colorant albastru (1) întrebuințat în vopsitorie, în lucrări de biologie și în medicină. Albastru de Prusia (sau de Berlin) = ferocianură de fier folosită ca pigment albastru. – Lat. albaster (< albus).

adj., s. 1. adj. (Olt.) turchez. (Culoarea ~.) 2. adj. v. senin. 3. s. v. seninătate.

adj. m., pl. albáștri; f. sg. albástră, pl. albástre

s. n., art. albástrul, g.-d. art. albástrului

n. 1) Culoare a spectrului solar care se află între violet și verde, având nuanța cerului senin. 2) Colorant cu această culoare. Verdele se obține combinând ~ cu galben. [Sil. -bas-tru] /<lat. albaster

Care are culoarea cerului senin. ♢ Inimă ~stră tristețe, melancolie. /<lat. albaster

adj. – De culoarea cerului senin. – Mr. albastru „cenușiu, fumuriu”. Lat. *albaster, de la albus (Pușcariu 56; Candrea-Dens., 37; REW 319; DAR). S-a spus probabil la început despre cerul ușor înnorat, prin urmare albicios (cf. mr.); astăzi indică numai „albastru ca cerul”. Cf. Densusianu, GS, II, 324. Der. albăstrea, s.f.; albăstreală, s.f.; albăstri, vb. ( a da culoare albastră; a clăti rufele cu albăstreală); albăstrime, s.f. (culoare albastră; boierime); albăstriță, s.f.; albăstriu, adj. Sensul lui albăstreală „albastru de rufe” (cf. fr. bleu anglais) nu apare în nici un lexic, cu toate că este cuv. foarte uzual și singurul care explică sensul lui albăstrime de „boierime”, adică „oameni cu cămașa scrobită”.

albaștri, -e adj. (d. o situație, o conjunctură etc.) neplăcut; nefavorabil

adj. m., pl. albáștri-azuríi, art. albáștrii-azuríii; f. albástră-azuríe, pl. albástre-azuríi

adj. m., pl. albáștri-deschís, art. albáștrii-deschís; f. albástră-deschís, pl. albástre-deschís

s. pl. (BOT.) cianoficee (pl.).

s. m. invar.

s. pr. m.

(personaj) s. propriu m., g.-d. lui Bárbă-Albástră

(bărbat care schimbă nevestele) s. m., g.-d. lui bárbă-albástră

expr. (iron.) 1. lucrător al Securității din anii dictaturii ceaușiste. 2. lucrător SRI.

expr. hotârâre / sentință judecătorească.

s. v. dumbrăveancă.

s. m., pl. corbi-albáștri

expr. (adol., glum.) Doamne ferește!

expr. țuică de prune.

s. v. lumânărica-pământului.

s. v. sulfină albastră.

s. v. viermănar.

s. f.

s. f. + adj.

s.f. (Iht.) Pește din fam. scombridae, denumit astfel datorită colorației sale, mai cunoscut însă ca macrou (Scomber scomber). – V. macrou.

(pește) s. f., g.-d. art. scrumbíei-albástre; pl. scrumbíi-albástre