definiția albit definiție dex

s.n. Mineral lăptos, verzui, roșiatic, cu luciu sidefiu sau sticlos, folosit în industria ceramicii. – Din fr. albite.

, albiți, -te, adj. 1. Făcut sau devenit (mai) alb (1); înălbit². 2. (Despre părul oamenilor, p. ext. despre oameni) Cărunt. – V. albi.

adj. înălbit. (Pânză ~.)

s. n.

m. Mineral incolor, verzui sau roșiatic folosit în ceramică. /<fr. albite

(despre părul oamenilor) Care este cărunt. ~ de necazuri. /v. a albi

s.n. Mineral cu aspect lăptos, verzui, roșiatic sau incolor, întrebuințat ca fondant în ceramică. [< fr. albite, cf. germ. Albit].

s. n. plagioclaz, alumosilicat de sodiu, cu aspect lăptos, verzui, roșietic sau incolor, fondant în ceramică. (< fr. albite)

(‹ fr {i}) s.n. Feldspat plagioclaz sodic, de culoare albă, cenușie, verzuie cu luciu sidefos și duritate mare, întîlnit în rocile magmatice acide (granite, pegmatite), în cele metemorfazate (gnaise) și în unele calcare. Utilizat în ind. ceramicii fine ca fondant.

, albesc, vb. IV. 1. Refl., intranz. și tranz. A deveni sau a face să devină (mai) alb. ♦ A trata produsele textile cu agenți oxidanți sau reducători pentru a le face mai hidrofile (mai albe), distrugând pigmenții naturali. ♦ A colora ușor în albastru un produs textil pentru a obține un efect de alb intens. ♦ A decolora, parțial sau total, un anumit produs. ♦ Intranz. A încărunți; p. ext. a îmbătrâni. 2. Intranz. A ieși în evidență, a se contura (din cauza culorii albe). ♦ Fig. A străluci. – Din alb.

vb. 1. a (se) înălbi, (reg.) a (se) bili. (~ pânza.) 2. v. încărunți.

≠ a (se) înnegri

vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. albésc, imperf. 3 sg. albeá; conj. prez. 3 sg. și pl. albeáscă

. tranz. A face să se înălbească. 2. intranz. A se vedea alb (pe un fond închis); a bate în alb. /Din alb

intranz. 1) A deveni alb; a căpăta culoare albă. 2) A pierde culoarea inițială sub acțiunea unor factori externi (soare, ploi). 3) fig. (ființe) A face să devină cărunt; a încărunți. /Din alb

s.m. pl. bani