definiția albus definiție dex

, albușuri, s.n. 1. Substanță albă-transparentă, vâscoasă, compusă în cea mai mare parte din albumină, care înconjoară gălbenușul oului de păsări, reptile, pești etc. 2. (Rar) Sclerotică. – Alb + suf. -uș.

s. v. sclerotică.

s. n., pl. albúșuri

n. Parte componentă a oului, compusă dintr-o substanță vâscoasă, transpa-rentă, care înconjoară gălbenușul. /alb + suf. ~uș

s.n. sg. (er.) spermă

s. pl. (BOT.; Lupinus albus și varius) lupin, (reg.) cafea.

(1, 3, 4) cucuruzi, s.m., (2) cucuruze, s.n. (Reg.) 1. S.m. Porumb (planta și rodul ei). 2. S.n. pl. Holde semănate cu porumb; porumbiște. 3. S.m. Fructul coniferelor; con. 4. S.m. Plantă erbacee din familia compozeelor, cu flori albe-gălbui dispuse în mici capitule (Petasites albus). – Cf. bg., scr. kukuruz, kukurudza.

s. (BOT.; Petasites albus) (Bucov.) cojocel.

s. v. captalan, con, porumb, știulete.

(porumb, con de brad) s. m., pl. cucurúzi

(porumbiște) s. n., pl. cucurúze

m. Fructul coniferelor sub solzii căruia sunt semințele; con. /<sb. kukuruz

(1) hurmuzuri, s.n., (2) hurmuzi, s.m. 1. S.n. Mărgea de sticlă imitând mărgăritarul; (la pl.) șirag de astfel de mărgele. 2. S.m. Arbust ornamental cu flori trandafirii și cu fructe bace albe de mărimea cireșelor (Symphoricarpus albus). – Din tc. (n. pr.) Hurmuz.

s. (BOT.; Symphoricarpus albus) (rar) corale-albe (pl.), lemn-cu-boabele-albe.

(arbust) s. m., pl. hurmúzi

(mărgea) s. n., pl. hurmúzuri

~i m. Arbust decorativ cu frunze opuse, flori roz-trandafirii, cu fructe albe în formă de bobițe, cultivat ca plantă ornamentală. /<turc. Hurmuz

~uri n. 1) Imitație din sticlă a mărgăritarului. 2) Mărgea sau șirag de mărgele confecționate din astfel de sticlă. /<turc. Hurmuz n. pr.

s.m. Gen de plante erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din foliole înguste alungite și cu flori albastre, galbene sau albe, cultivate ca furaj, ca plante ornamentale sau ca îngrășământ verde (Lupinus). – Din fr. lupin.

s (BOT.; Lupinus albus) cafea, niprală.

s. m.

m. Plantă erbacee cu flori albastre, galbene sau albe, folosită ca furaj sau ca îngrășământ verde. /<fr. lupin

s.m. Plantă leguminoasă cu frunze palmate, cultivată ca furaj sau pentru florile sale ornamentale dispuse în ciorchini lungi. [< fr. lupin].

sulfine, s.f. Numele a două plante erbacee, melifere și medicinale, cu flori plăcut mirositoare, galbene (Melilotus officinalis) sau albe (Melilotus albus). [Var.: sulcínă s.f.] – Lat. *sulfina (< sulphur).

s. (BOT.) 1. (Melilotus officinalis) (reg.) molotru, iarbă-de-piatră, trifoi-mare. 2. (Melilotus albus) (reg.) molotru alb. 3. sulfină albastră (Melilotus coerulea) = (reg.) schinduf, molotru albastru.

s. f., g.-d. art. sulfínei; pl. sulfíne

f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, foarte ramificată, cu frunze trifoliate, zimțate, cu flori mici, aromate, grupate în spice lungi și subțiri, cu fructe păstăi. [G.-D. sulfinei] /<lat. sulfina