altán (-ne),
s.n. – Terasă, foișor, mirador. Ngr. ἀλτάνα, din it. altana (Meyer, Neugr. St., IV, 8), cf tc. altincik (Șeineanu, II, 18). Cuvînt rar, lipsește din majoritatea dicționarelor (apare la Eminescu). Din același cuvînt tc., altîngic, s.m. (plantă, călțunaș), cf. Lokotsch 61.